AcasăEditorialZiariștilor lui Vâlcov le este din ce în ce mai greu să...

Ziariștilor lui Vâlcov le este din ce în ce mai greu să pășească desculți pe sârma ghimpată a PSD

Marea eroare a generației lui Darius Vâlcov este aceea că junimea slătineană a crezut necondiționat în atitudinea declarativ-anticomunistă a acestui actor politic controversat. În realitate, ascensiunea lui Vâlcov în politica Oltului și de aici mai departe este identică până la simetrie cu cea tânărului comunist de odinioară, tovarășul Nicolae Ceaușescu.

În traiectoria sa spre culmile măririi, Vâlcov a lăsat altora spre rezolvare uriașe probleme administrative și financiare, aproape imposibil de acoperit. A lăsat în urmă familii disperate, oameni condamnați pentru vinovății colaterale, o grămadă de proști îmbogățiți peste noapte, având doar meritul de a-l fi pupat în fund pe mogul, dar care, până la urmă, vor da socoteală, formațiuni politice călcate în picioare (PDL, PNL, PC și PRM, încercând în ultimă instanță să racoleze și PMP), dame îmbogățite peste măsură, cu creiere mici și cu nuri cât Casa Poporului, rămase de-a pururi neconsolate…

sarma ghimpata ziaristiModul nedemocratic prin care cripto-comunistul Vâlcov și-a aservit presa scrisă și audio-vizuală de pe plaiurile noastre sudice ne amintește de dictatura de aparatcik din Epoca de Aur. Televiziunea locală a fost și a rămas brațul înarmat al partidului. Mai întâi a funcționat ca Oranjerie a PDL Olt, atâta timp cât Vâlcov și camarila sa au constituit clientela de vârf a acestei formațiuni. Apoi, într-o singură noapte, când Vâlcov a văzut roșu în fața ochilor, această oficină de partid a devenit „Pătlăgica roșie” a PSD.

Televiziunea lui Vâlcov a avut și are misiunea de a apăra partidul de la Putere contra poporului. Indiferent de culoarea partidului care se află, la un moment dat, în fruntea bucatelor. Presa scrisă, la fel… O industrie foarte activă a apărării intereselor – nu neapărat ale partidului – cât mai ales ale celor aflați vremelnic și fără niciun merit la cârma destinelor copiilor noștri. Suplimentar, la ordin, ziariștii prăvăliilor de presă finanțate de PSD Olt fac tot posibilul să acopere fărădelegile foștilor pedeliști, care au intrat, cu cățel, cu purcel, în cianura asta roșie și otrăvitoare, care se cheamă PSD.

Deși copii inteligenți și conștienți de  servilismul lor deja calificat, ziariștii din Olt, aserviți actualei Puteri, au trăit cu impresia că pesediștii nu pot fi atinși de nimeni și de nimic… Și că ei, la rândul lor, sunt infailibili atâta timp cât tătucul Vâlcov e intangibil… Între timp, slătinenii și întreg județul Olt s-au trezit la realitate, moment în care și ziariștii respectivi au început să dea semne de înțelepciune. Palide, dar destul de semnificative… În sufletul lor s-a declanșat o bătălie cu conștiința, întrezărind grozăvia că, la primul cutremur major din PSD Olt, vor fi și ei striviți ca niște gângănii…

Astăzi, mulți dintre ei încearcă să meargă cât mai silențios pe sârma ghimpată a vremii, cu tălpile goale, sângerânde, gândindu-se ca – în cel mai scurt timp – să-i bage undeva pe pesediști (pedeliști), cu presa lor cu tot. Umilința lor pare că se apropie de sfârșit. Doar sărăcia, care a cuprins toată România, îi mai ține agățați în acest perpetuu compromis…

Dumitru Sârghie

11 COMENTARII

  1. Este un adevar ca,astazi,ca niciodata,ziaristii slatineni sunt supusi politicului sau oligarfilor financiari.Trebuie intelesi,muncesc mult,pe bani putini,au familie de intretinut.Dati le bani si sa vedeti adevarata lor fata si forta …De pilda,Alinn D.,un talentat ziarist ,,vede mocirla din jurul lui,mai bufneste ,dar ce sa faca?Are alta alternativa?Este usor sa i judeci dar greu sa i intelegi!Credeti ca ,Elena I.il are la inima pe Vilcov?Niciodata,pana va muri…Sar ,asta este …!

  2. Cineva foloseste numele meu,cu intentia vadita de a da nastere unui conflict D.Sarghie.Detest astfel de caractere si,repet pentru anu stiu cata oara,ca DS este un mare ziarist,poate cel mai mare aflat in viata,in Olt.

  3. tie, SARGuinciosule lingau, ti-a scapat vreun vremelnic imputernicit, netamaiat? Ai profitat din belsug de toti neispravitii amatori de arginti si de glorie, ti-ai tras comision gras din “partea leului” si, dolofan si rotofei ai sarit sprinten din barca in barca. Nu ti-a scapat nulitate a judetului pe care sa n-o fi promovat-o si tu pt ceva ciuguleala.Uita-te si in oglinda, cand te duci, sa te scremi!

  4. Mitica…uitasi ca ai lucrat la Gazeta Noua……ai fost pupincurist sef…apoi la Olt Tv…la fel……pupacios rau…ti-ai aranjat famiglia si acum dai la greu in cei care te-au ajutat ! Rusinica…….” Capul plecat sabia nu-l taie” si tu stii cel mai bine acest lucru…..mai Mitica mai….

    • Gresit…Fii mai atent ,inainte de a jigni sub acoperire…,mai Dobrescule.IA VEZI ARHIV A GAZETEI NOI SI POATE ITI SCHIMBI PAREREA…

    • Si poate iti aduci aminte ce-i spunea Sarghie in OLTV lui Stanescu,dar lui Valcov.dar idiotului ala pedelist,care a fost director la Spital…Un pic de obiectivitate nu ti-ar strica tie care te autonumesti Dobrescu…

  5. tu vorbesti??..vorbeste ciob de oala sparta.doamne, cat tupeu si nesimtire!!!..

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments