Acoperământul Maicii Domnului (popular, pe filieră slavo-rusă: Pocrovul) este o sărbătoare a Maicii Domnului care se prăznuiește la 1 octombrie, în amintirea unei minuni întâmplate în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, pe timpul împăratului Leon al VI-lea „Filozoful” (886 – 912), când Sfânta Fecioară s-a arătat, în toată mărirea ei cerească, Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.
Maica Domnului deschide inimile oamenilor atunci când aceștia îi adresează gândurile și cererile lor, când își pun toată nădejdea în ajutorul necondiționat al Fecioarei Maria, care este totodată mamă a tuturor.
Rugăciunea către Maica Domnului curăță sufletul de patimi și izbăvește din primejdii, unește mintea cu dumnezeirea, luminând-o și făcând-o sălaș al Duhului Sfânt, aducând omenirii darul Acestuia. Acoperământul Maicii Domnului prăznuit pe 1 octombrie se petrece în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne (Blachernae) din Constantinopol în secolul al X-lea. Biserica palatului din Vlaherne adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului – cămașa, acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.
În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886-912), Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii (posibil invazia rușilor kieveni din 907 sau 911). Sâmbătă spre duminică, se făcea priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, pentru ajutor de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru salvarea cetății care era asediată.
De față stând și mulțimea poporului, la ora patru în noapte, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat privirile și au văzut pe a văzut o Doamnă foarte înaltă, înaintând prin ușile împărătești, înconjurată de o parte și de alta de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul și de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (Teologul), însoțiți de un alai de sfinți în haine albe.
Când au ajuns la amvon, Sfântul Andrei s-a îndreptat către ucenicul său, Sfântul Epifanie, întrebându-l: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?”
Iar el a zis: „O văd, sfinte părinte, și mă minunez, că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în sfântul locaș, cu cinstitul ei omofor, ce strălucește mai mult decât soarele”.
Și stând în văzduh la rugăciune, înaintea altarului, Maica Domnului a plâns pentru poporul din biserică și desfăcând cinstitul și preaminunatul Acoperământ, l-a ținut întins deasupra tuturor și a acoperit cu el, în semn de mare milostivire.
Apoi cei doi au auzit graiurile cele cu umilință ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu și Dumnezeul nostru, Iisus Hristos: „Împărate ceresc, primește pe tot omul care Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Și acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și proslăvește pe cei ce te proslăvesc pe Tine și împlinește rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; și făgăduințele lor le primește și din toate nevoile și răutățile îi izbăvește”.
După arătarea Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge.
Acest eveniment ne amintește că prin nevoință și rugăciune, putem primi și noi, în greutățile vieții noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului după cum Prorocul Isaia ne sfătuiește: „Ascundeți-vă cât de puțin, până ce va trece mânia Domnului” (Isaia 26, 20).
Unde vom putea să ne ascundem de mânia Domnului?
Acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoșii, în afară de Acoperământul Preasfintei Fecioare Maria, Stăpâna lumii.
În privința Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, cel care a văzut-o pe Maica Domnului ocrotind poporul adunat la rugăciune în biserică cu sfântul ei Acoperământ, știm despre el că a strălucit prin nevinovăția purtării sale, prin duhul rugăciunii și al pocăinței care împodobeau sufletul său.
De neam sciit și de naționalitate slavă, era sclav în casa unui bogătaș, unde a învățat limba greacă și a fost ridicat la funcția de notar. Curând, a dat semne de nebunie și, constatându-se că starea lui nu se îmbunătățește, a fost lăsat în voia sorții.
Sfântul Andrei cel Sfântul Andrei cel Nebun pentru Mântuitorul Iisus Hristos avea momente de absență involuntară sau simulată, din dorință de smerenie, închinându-și tot timpul rugăciunii și faptelor bune, dând sfaturi celor mari și celor mici.
Începuturile sărbători Acoperământul Maicii Domnului a avut loc în spațiul grecesc, unde a fost ținută cu mare evlavie, mai ales de călugării de la Muntele Athos, socotit prin excelență “grădina Maicii Domnului”.
Sărbătoarea a pătruns apoi în spațiul slav prin secolul al XII-lea, când a început să fie prăznuită de Biserica Ortodoxă Rusă.
Odată cu creșterea influenței ruse în Țările Române, Biserica Ortodoxă Română a preluat această sărbătoare, care a fost prăznuită la început mai mult în mănăstiri și a fost înscrisă în calendarul religios pe 1 octombrie. Exprimându-ne în cuvinte desprinse din textul slujbelor Bisericii, să-i strigăm în glas de rugăciune Maicii lui Dumnezeu: “Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu; Păzește-ne pe noi, sub sfânt Acoperământul tău!”.
Biserica Ortodoxă Greacă sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului, începând din 1952, în ziua de 28 octombrie.
Această zi are statut de sărbătoare națională în Grecia, deoarece atunci este aniversată respingerea atacului italian asupra Greciei, care a avut loc în 1940, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Din punct de vedere funcțional, acoperământul este un văl (omofor sau maforion) ca o bucată lungă de țesătură ce acoperea capul și trupul Maicii Domnului până la genunchi, atribuit în Orient sfintelor femei, tinerelor consacrate și diaconițelor.
El apare folosit cu sensul de piesă vestimentară, dar și ca interpretare simbolică a unei acțiuni de milostivire, gestul de a acoperi pe cineva cu propriul veșmânt fiind un semn firesc de ocrotire.
În Evul Mediu adopția se făcea primind pe cel înfiat sub mantie, așa cum întâlnim în rânduiala slujbei de călugărie.
Sărbătoarea Sfântului Acoperământ este de origine slavă, datează din secolul al XII-lea și a fost preluată de unele mănăstiri din țara noastră, ca adaos la cele două praznice asemănătoare, păstrate de tradiția greacă: “Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne” (2 iulie) și “Așezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului” (31 august). Diferite ca formă și atribuții, cele două fragmente: veșmântul și brâul, au în comun calitatea de a fi purtătoare ale unor puteri tămăduitoare deosebite, primite prin atingerea lor de trupul Maicii Domnului, așa cum și pânzeturile, adică “șorțurile și ștergarele” purtate de Sfântul Apostol Pavel tămăduiau bolnavii (Faptele Apostolilor 19, 12).
Biserica Maicii Domnului din Vlaherne – Blachernae – este o biserica ortodoxă aflata în orașul Constantinopol (astăzi, în orașul Istanbul din Turcia).
Aceasta este cea mai cunoscută și importanta biserica închinată Maicii Domnului, din întreaga capitală a Bizanțului, după Catedrala Sfânta Sofia.
Cu toate că astăzi din biserica inițială se mai păstrează doar careva ruine, aceasta a rămas vie în conștiința credincioșilor din toată lumea creștină, aflați pururea sub purtarea de grijă a Maicii Domnului.
Istoria Bisericii Vlaherne, care s-a răspândit ca un fulger în întreaga lume creștină, se întinde pe toată perioada de existenta a Imperiului Bizantin, marile evenimente legate de aceasta aflându-se în foarte strânsă legătură cu însăși istoria orașului Constantinopol.
Prima biserică Vlaherne ridicata pe locul unde se afla izvorul cu apă sfințită a fost construită și decorată de către împărăteasa Augusta Pulcheria, intre anii 450-453 și de către soțul acestei, împăratul Marcian (450-457).
Datorită morții sale, împărăteasa nu a reușit să termine ceea ce a început, biserica urmând a fi continuata de succesorii acesteia.
Biserica a fost terminată și mult înfrumusețata de către împăratul Leon I (457-474), care a adăugat și „Hagiasma” (fântâna cu apă sfințită) și „Hagion Lousma” (baia sfânta, unde se spălau preoții). Leon I a mai construit și Paraclisul “Hagia Soros”, un relicvar (locul unde se țin Sfinte Moaște sau obiecte sfinte) special făcut pentru a păstra în el “Acoperământul Maicii Domnului”, adus în Constantinopol din Palestina, în anul 473.
Tot acum are loc și înstărirea bisericii cu multe proprietăți. De-a lungul timpului, împărații bizantini și-au arătat pe rând interesul și evlavia fața de aceasta biserică din Vlaherne. Astfel, ei au făcut numeroase donații în bani și obiecte decorative.
Procopius scrie despre faptul că împăratul Iustinian, în vremea domniei unchiului sau, Iustin I (518-527), a modificat și lărgit clădirea inițială a bisericii. Descrierea lui Procopius sugerează faptul că bisericii i-a fost adăugat un dom – cupola – susținut de mai multe coloane, în forma de semicerc.
Aceasta renovare este menționata în doua epigrame ale Antologiei Palatine.
Acoperământul Maicii Domnului – 1 octombrie
Iustin al II-lea (565-578) a adăugat bisericii două abside laterale, remodelând astfel planul inițial al bisericii.
În aceasta perioada, biserica avea forma treflata. Câteva secole mai târziu, Romanus III Argyrus (1028-1034) a decorat cu aur și argint interiorul acestor abside. Importanța deosebită a Bisericii din Vlaherne reiese și din numărul celor ce slujeau la slujbele ținute în aceasta.
Astfel, împăratul Heraclie menționează, într-unul dintre actele sale, faptul că în această biserică trebuie să slujească 74 de persoane: 12 preoți, 18 diaconi, 6 diaconițe, 8 sub-diaconi, 20 de citeți, 4 cantarăți și 6 portari.
Cel mai renumit eveniment a avut loc în anul 626, când orașul Constantinopol a fost asediat de către avari, în timp ce împăratul Heraclie și trupele sale erau plecați la luptă cu perșii, în Asia Mica.
Icoana Maicii Domnului Blachernitissa a fost scoasă în procesiune pe câmpul de luptă de către fiul împăratului absent și de către Patriarhul Sergius (610-638). Avarii au încetat asediul, victoria punându-se intru toate pe seama Maicii Domnului. Toată populația orașului s-a adunat la Biserica din Vlaherne, unde au făcut priveghere de toată noaptea, cantând Imnul Acatist al Maicii Domnului.
Asemenea măreței Catedrale Sfânta Sofia, aceasta biserica a fost și ea un centru al Ortodoxiei, în fiecare vineri, aici oficiindu-se priveghere de toată noaptea, în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
De-a lungul perioadei iconoclaste, și în mod special în vremea domniei împăratului Constantin al V-lea, merita menționat și el. Datorită importantei bisericii, iconoclastii au distrus întreg ansamblul iconografic ce împodobea biserica.
În viața Sfântului Ștefan cel Tânăr, o lucrare contemporană scrisa în anul 808, este înregistrat faptul că iconoclaștii au înlocuit chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului și ale sfinților, cu reprezentări de pomi, păsări și animale: “Ruinând mult-cinstita Biserica a Preacuratei Maicii Domnului din Vlaherne, ai cărei pereți erau acoperiți cu scene biblice înfățișând Întruparea Domnului, multe dintre minunile Sale, Învierea și Înălțarea Sa la cer, ei au transformat-o într-un fel de aprozar și atlas de animale; ei au decorat-o cu tot felul de animale și de păsări.”
În anul 834, când iconoclaștii au pierdut puterea avută inițial, s-a sărbătorit pentru prima dată Duminica Ortodoxiei, numita și “a restabilirii cultului Sfintelor Icoane”. Aceasta prima serbare a avut loc în Biserica Vlaherne – Blachernae.
Tradiția menționează și faptul că, în anul 944, Chipul lui Hristos – cunoscut drept “Sfânta Mahrama” – și “scrisorea regelui Abgar” au fost aduse din Edessa și depuse, cu mare evlavie în Paraclisul bisericii.
Din mărturiile păstrate până astăzi, știm faptul că Biserica Vlaherne era situată în apropierea țărmului Cornului de Aur, în afara zidurilor orașului Constantinopol.
Pentru a o proteja, împăratul Heraclie a construit un zid de apărare în jurul acesteia. Mai târziu, când a fost ridicat Palatul Vlaherne, puțin mai sus pe deal, între biserică și palat a fost construita o scară și o poartă specială. Împărații participau adesea la slujbele ținute în Biserica Vlaherne.
Mulți împărați purtau după ei, în campaniile de lupta, o replică a icoanei.
De asemenea, multe dintre sigiliile imperiale purtau semnul acestei biserici – Blachernitissa.
Slujba săvârșită în fiecare vineri în Biserica Vlaherne a fost rânduită definitiv încă din vremea Patriarhului Timotei I (511-518).
Alături de aceasta priveghere, mai erau săvârșite și alte slujbe speciale: Întâmpinarea Domnului (2 februarie), Duminica Ortodoxiei (prima duminica din Postul Mare), Vinerea Mare, Miercurea Paștelui, Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie), Sfințirea Bisericii Vlaherne (31 iulie, Salvarea orașului Constantinopol din atacul avarilor și perșilor (7 august), Adormirea Maicii Domnului (15 august) și amintirea Marelui Cutremur din 740 (26 octombrie).
Din anul 1204, Biserica Vlaherne a fost în mâna latinilor, până când împăratul Ioan III Ducas Vatatzes (1222-1254) al Imperiului de Niceea, a reluat-o, împreună cu multe alte mănăstiri din Constantinopol.
În anul 1347, Împăratul Ioan VI Cantacuzino a fost încoronat în Biserica Vlaherne, în loc să fie încoronat în Catedrala Aghia Sofia, după cum era obiceiul.
În anul 1348, pirații genovezi au cauzat daune bisericii. În anul 1070, un incendiu a distrus biserica, aceasta fiind reconstruita de către împărații Romanus IV Diogenes (1067-1071) și Mihail VII Ducas (1071-1078). Întregul complex de clădiri a ajuns în ruină în anul 1434, cu puțin înainte de Cucerirea orașului de către turci, când “niște tineri nobili în căutare de cuiburi de pasare” (G. Phrantzes) s-au cățărat pe acoperișul acesteia și, din neatenție, au pornit un incendiu.
Se pare ca după incendierea acesteia, în anul 1070, biserica a fost reconstruita urmând fidel planul inițial. Interiorul acesteia era acoperit în marmura cam până la jumătatea zidurilor, coloanele erau din jasp verde, iar tavanul era acoperit cu aur și argint.
Partea superioara a pereților era acoperita cu frescă și mozaic. Iconostasul era cel mai impresionant detaliu al bisericii. Informații despre magnifica iconografie din Vlaherne, cât și despre restul arhitecturii, avem din scrierile ambasadorului spaniol De Clavijo, care a vizitat Biserica Vlaherne în anul 1402. Alte informații mai pot fi găsite și în lucrarea lui Isidor de Kiev (1385-1463) despre “Plângerea dispariției minunatei Biserici”.
După cucerirea din anul 1434 și Caderea Constantinopolului, din minunata Biserica Vlaherne nu a mai rămas decât locul ce păstrează încă Izvorul. Locul a intrat și a rămas în posesia turcilor până în anul 1867, când a fost înmânat grecilor, care au construit pe acesta o micuța biserica – hagiasma.
Cu timpul, Patriarhia Ecumenica a întreprins lucrările necesare pentru a face ca locul să arata așa cum îl vedem astăzi. În micuța biserică, cele patru scene pictate pe peretele de deasupra Izvorului, realizate de către Eirenarchos Covas în anul 1964, aduc aminte de marile momente ale Bisericii Vlaherne.
Biserica Vlaherne era constituita din trei clădiri: biserica centrala a Maicii Domnului, Paraclisul Hagia Soros și Hagion Lousma. Biserica centrală avea trei abside și era acoperita cu un acoperiș de lemn, asemenea bisericilor Panagia Chalkopratiae și Sfântul Ioan Botezătorul din Studius.
Paraclisul, unde erau păstrate Sfintele Odoare, era cunoscut ca “Hagia Soros”, era o structura circulara cu pronaos. Acesta era construit în partea sudică a bisericii centrale. Pe lângă Acoperământul Maicii Domnului, aici se mai păstrau și moaștele a multi alți sfinți.
Pelerinii ruși ce s-au închinat aici de-a lungul secolelor XIV-XV au menționat moaștele Sfinților Patapie, Atanasie, Pantelimon și Anastasia. Cea de-a treia încăpere, Hagion Lousma, era o structură cu dom. Aceasta se afla în imediata apropiere a Paraclisului și includea un vestiar și un bazin de spălat, numele sub care era cunoscut locul fiind “Sfântul Photeinos”. Pereții acesteia erau decorați cu icoane.
În fiecare vineri, împăratul venea aici și intra în bazinul cu apa strânsă din izvor.
Pr. Dr. Dumitru Mihail Emilian, Biserica Sfântul Pantelimon, Slatina, Olt
