Unei Camelii, din „antichitatea” copilăriei mele
Abia aștept, în ochi, să ne privim,
Festin al infinitelor candori,
Să îți pictez aripi de heruvim,
Așa cum îți pictam adeseori.
Să te întâmpin, damă, cu camelii,
Precum făcea, cândva, Armand Duval,
Și să privim la zborul rândunelii,
În zgomot și-n alai de carnaval.
Să-ți pun la gât, cu nestemate,-o salbă,
Să nu mai facem dragoste on-line,
Și să-ți anin pe frunte flori de nalbă ,
Să te sărut incandescent și fain…
Să te privesc în ochi abia aștept,
Precum un deținut-eliberarea,
Să te iubesc, femeie, mut și drept,
Și să ne regăsim, pe veci, cărarea…
Cărarea ceea din copilărie,
Pe care-am rătăcit-o dedemult,
Când ne băteam cu flori de păpădie
Și încercam să te sărut ocult…
Dumitru Sârghie-Mitif
