Și, totuși, să te agăți, ca disperatul, de bursele sociale ale elevilor, pe perioada vacanței, nu mai înseamnă performanță guvernamentală. Înseamnă, mai degrabă, să cauți cu lumânarea economiile acolo unde ele sunt mai ușor de făcut, pentru că cei vizați au vocea cea mai slabă.
Bolojan și ai lui bat câmpii atunci când transformă bursele elevilor într-un soi de privilegiu bugetar care trebuie curățat de pe nota de plată a statului.
Educația nu este o cheltuială oarecare, iar elevul care învață, performează sau are nevoie de sprijin nu poate deveni, peste noapte, țapul ispășitor al unei administrații incapabile să-și pună ordine în propriile cheltuieli.
Sigur, spun toate acestea fără să am vreo simpatie pentru Sorin Grindeanu și nici pentru liderii partidelor extremiste – nomina odiosa. Cu atât mai puțin pentru Călin Georgescu. A critica guvernarea nu înseamnă să te repezi în brațele opoziției de orice fel și nici să cauți salvarea în galeria salvatorilor de profesie.
În fond, problema nu este doar cuantumul unei burse. Problema este filosofia din spatele deciziei. Când un guvern începe să socotească bursele elevilor la capitolul „economii”, dar păstrează în jurul statului o întreagă pădure de sinecuri, privilegii și cheltuieli discutabile, ceva este profund greșit în ordinea priorităților.
Performanța guvernamentală se măsoară în capacitatea de a reforma statul acolo unde risipa este consistentă, de a tăia privilegiile acolo unde ele există și de a administra banul public cu discernământ. A te repezi asupra bursei unui copil ca să mai câștigi câteva milioane în tabelul de execuție bugetară nu este reformă. Este doar contabilitate cu ochii închiși.
Iar dacă aceasta este marea viziune de guvernare a lui Bolojan, atunci avem tot dreptul să ne întrebăm: cine mai plătește, de fapt, prețul austerității?
Dumitru Sîrghie
