Noul secol politic a inventat proceduri tot mai complicate împotriva omului. Atunci când memoria publică obosește, uitând crimele trecutului și îndurând, cu stoicism, pe cele ale prezentului, calea spre tiranie și dictatură, în cadrul unei democrații originale, se deschide cu generozitate.
Ultimele evenimente politice pe plan internațional, începând cu Brexit-ul și culminând cu întâlnirea istorică dintre președintele Americii, Donald Trump, și dictatorul Kim Jong-Un, președintele Coreei de Nord, ne-au dat și ne dau frisoane, dar și speranța că mai-marii lumii vor învăța din experiențele dureroase ale trecutului și, în loc să declanșeze vreun buton al sfârșitului, vor apăsa pe un „buton al păcii”, propunând tuturor tiranilor lumii să rămână cât mai aproape de Dumnezeu.
Cum este România în tot acest concert al națiunilor? O lacrimă amară pe obrazul Europei, pe care actualii conducători, deși legitimi din punct de vedere al sufragiului universal, nu reușesc s-o șteargă ci, dimpotrivă, ei o ridică la rang de politică de stat în stat, amânând, sine-die, viitorul copiilor și nepoților noștri, ale căror modele politice și morale au rămas doar cele din istorie. Îndeosebi cele care au contribuit la făurirea României Mari.
Unde se află județul Olt, în acest context politic înfricoșător? Într-un anonimat definitiv înăbușitor, într-o nepăsare suverană, într-o oglindă fidelă a impasului național, în care prietenii se detestă, vecinii se urăsc, frații refac povestea vieții lui Cain și Abel, iar singura dogmă a Puterii politice, dar și a Opoziției fiind cum să ducă poporul cu preșul.
Ei bine, dragi prieteni, nu-i așa că, la Olt, se simte lipsa unui politician care să aibă capacitatea jertfei intereselor pur personale, capabil fiind să înlăture, prin viziune, competență, spirit de sacrificiu, umanism și echilibru, măcar câteva capete de la tejgheaua acestui județ obidit?
Poate că e doar o iluzie de-a mea, dar revenirea cât mai grabnică a fostului senator Toma în politica mare pare a fi o soluție. Pentru că Ion Toma, spre deosebire de alți politicieni locali (între care unii, din păcate, au trecut ca gâsca prin apă și pe la școala sa politică) nu este demagog. Nu-L invocă pe Dumnezeu, urându-și, în fapt, pe ascuns, adversarul, așa cum procedează, în general politicienii români. Nu lovește pe la spate. N-a fost și nu este un sinecurist, existența sa materială și spirituală nedepinzând de politică. Are onoare și-și respectă cuvântul dat. A promovat, deși mulți l-au trădat, numeroși tineri, în politica mică și mare. Nu este resentimentar și nici pizmuitor. Ne amintim cu toții cum – de pe poziția lui de mic politruc județean – Darius Vâlcov îl insulta, la toate conferințele lui mincinoase. Iar senatorul Toma, care a fost, pe rând, șeful Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat, apoi liderul senatorilor PSD, la putere fiind, nu s-a îndreptat niciodată să-l pună la punct pe isteric. Dimpotrivă, el ne ruga pe noi, ziariștii din Olt, să-l promovăm pe Vâlcov și să-i acordăm sprijinul nostru pentru că e „un tânăr de mare perspectivă”.
Desigur că Ion Toma n-a fost un înger al politicii. În politică, nu se lucrează cu îngeri. A comis și el anumite erori. Una dintre acestea, fundamentală, este că a avut o încredere orbească în oameni și credința nestrămutată că onor-conjudețenii săi, din politică, sunt, prin definiție, oameni morali.
Închei, spunând că, în arealul nostru politic, dezbinat la maximum, diferența o poate face societatea civilă, care trebuie să se opună actualei stări de lucruri. Nu se poate să aplaudăm și să stăm liniștiți, privind cum coboară peste noi o nouă și lungă noapte politică. În caz că vrem să ne ridicăm, din nou, trebuie să nu uităm că avem un sprijin moral necondiționat: bazați-vă pe Ion Toma!
Dumitru Sârghie
