AcasăActualitateConductă nouă de canalizare pentru apa uzată din cartierele Sărăcești și Satu...

Conductă nouă de canalizare pentru apa uzată din cartierele Sărăcești și Satu Nou

Compania de Apă Olt are în desfășurare, concomitent cu investiția de reabilitare/ deviere a rețelei de distribuție SP Oituz – strada Prelungirea Pitești, din Municipiul Slatina, lucrarea care face parte din proiectul cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată, în județul Olt, în perioada 2014-2020”, cu fonduri proprii, o nouă investiție în zonă. În acest moment, se lucrează la introducerea unui conducte de canalizare care să preia apele uzate din Sărăcești și Satu Nou, pompate din SPAU Nucului.

Datorită acestei investiții, va scădea consumul de energie electrică din SPAU Nucului, iar o mare parte din debitul de ape uzate poate fi descărcat, gravitațional, în noua conductă de canalizare de pe strada Pitești.

„Având în vedere că, în  ultimul an, electropompele de la SPAU Nucului au fost înfundate și chiar arse, de nenumărate ori, din cauza deșeurilor textile aruncate, în rețeaua de canalizare, această investiție a Companiei de Apă Olt rezolvă, parțial, problemele care pot să apară în această zonă.

Depinde numai de responsabilitatea civică a cetățenilor care locuiesc în cartierele Sărăcești și Satu Nou, care nu mai trebuie să arunce, în rețeaua de canalizare și vasul de toaletă, deșeuri menajere: ulei folosit și resturi alimentare; șervețele umede, scutece, absorbante, ață  dentară, bețișoare de urechi, hârtii și resturi alimentare; medicamente, măști sau mănuși de protecție; jucării sau alte obiecte în vasul de toaletă; deșeuri textile (cârpe) sau păr.

Numai hârtia igienică se aruncă în vasul de toaletă! Deșeurile menajere se aruncă numai în coșul de gunoi!

toate investițiile pe care Compania de Apă Olt le face azi sunt pentru siguranța și confortul de mâine.

Slatina de mâine este responsabilitatea noastră, a tuturor!”, a declarat Cătălin Ușurelu, director al Companiei de Apă Olt.

Dragoș Sîrghie 

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments