AcasăSpecialConstantin Nițu – Crucea Trandafirului Alb

Constantin Nițu – Crucea Trandafirului Alb

Artistul popular și românul absolut, Constantin Nițu din Cornățelul Poborului, este inamicul nr. 1 al tuturor celor care pălmuiesc zilnic România, al celor care calcă vârtos pe tradiția și spiritualitatea românească, strivind astfel „corola de minuni a lumii”, lăsată moștenire de la străbunii noștri, așa cum ar spune marele poet Lucian Blaga.

Toată viața lui a lucrat pentru eternitate, între el și Neamul Românesc, derulându-se o frumoasă poveste de dragoste, materializată în realizarea, până la perfecțiune, a unor tipologii primare în ceea ce privește costumul popular oltenesc, a motivelor cusăturilor și țesăturilor, venite din vremuri imemoriale, a diferitelor meșteșuguri tradiționale românești, tipologii în baza cărora domnia-sa a obținut numeroase premii, decorații, medalii, diplome și distincții naționale și internaționale.

50 de ani de activitate, peste 150 de diplome, al șaptelea colecționar de artă populară recunoscut în România, care și-a făurit un tezaur, în propria lui casă. Un tezaur de o valoare inestimabilă, care se împuținează pe zi ce trece și care este supus degradării, din cauza hoților și a faptului că autoritățile județului Olt l-au abandonat definitiv pe acest demiurg al culorilor, Constantin Nițu, cel care a dus faima tradiției noastre populare peste mări și țări.

constantin nitu poboru sept 2016Despre Constantin Nițu au scris marii noștri cercetători în ale tradiției populare românești, domnia-sa fiind unul dintre tezaurele vii ale acestui județ, care a dat lumii destui oameni celebri.

Din păcate, Tezaurul de la Cornățelu, despre care am scris în Volumul „Trei mari artiști populari ai județului Olt…” (carte lansată, cu succes, la Muzeul Țăranului Român), este pe cale de dispariție.

Puterile fizice ale marelui artist sunt epuizate, iar dorința lui este ca autoritățile să-i facă un mic muzeu, care să adăpostească neprețuitele sale exponate de artă populară, vestigii din perioade imemoriale, cărți vechi bisericești, pietre din ere îndepărtate, formule și calcule pentru culori naturale, decorațiuni, diplome, distincții, veșminte unice din perioada interbelică, războiul de țesut al Reginei Maria, obiecte bisericești etc., s-a lovit de disprețul atât al autorităților locale, cât și de nepăsarea autorităților județene, care nu-și cunosc istoria și nici nu sunt interesate să o cunoască.

Artistul Constantin Nițu, gârbovit ca un semn al întrebării, trăiește astăzi ca un pustnic, trăiește cu spaima că, din când în când, îl „calcă” răufăcătorii, furându-i câte ceva din marea și importanta lui colecție, ultima dată furându-i chiar banii de înmormântare.

Am trecut, din nou, pragul lui Constantin Nițu. Când ne-a văzut, ochii lui s-au înseninat de bucurie. Nu-l mai văzuse nimeni de câteva luni. Ne-a poftit în pridvorul care prelungește bucătăria lui de vară și a început să plângă. Să-și plângă neputința de a-și mai apăra Tezaurul, să-și plângă boala care i-a năpădit trupul firav, să-și plângă neamul și istoria lui zbuciumată.

A avut puterea să ne omenească, așa cum a făcut de fiecare dată când am pășit în „imperiul său spiritual” și ne-a dezvăluit, cu lacrimi amare, faptul că nu mai are forța să scrie povestea vieții sale intitulată „Crucea Trandafirului Alb”.

Aducem astăzi în atenția cititorilor interesați un fragment din „Crucea Trandafirului Alb”, urmând ca, în numărul viitor al Liniei Întâi, să inserăm tot ceea ce a reușit maestrul să scrie, făcând un apel către autoritățile județene din Olt ca – măcar acum, în al 12-lea ceas, să încerce a salva „Tezaurul de la Cornățelu”.

 

Cartea vieții mele

18 februarie 2013, Cornățelu – Olt

Argument

Doamne!

Moto: “Ce e-n sânge nu se stinge!” (C. Nițu)

Fie mila Ta spre mine precum și eu nădăjduiesc întru Tine și ascultă-mi rugămințile și dorințele, că mă simt în vârtejul timpului ce-mi apropie apusul și ziua dreptei judecăți, când mă voi așeza în fața dreptului judecător;  mântuitorul nostru IISUS HRISTOS, Maicii noastre de Dumnezeu rugătoare și a sfintei cruci mântuitoare pentru noi oamenii, drept care îmi arăt cugetul meu, spre a avea curajul și puterea să-mi ridic brațele, privirea și gândirea să mă poți primi în rândul celor aleși și încercați de Tine.

Am cugetat mult până a mă hotărî  să-mi îndrept gândurile către Tine, Doamne, m-am simțit încercat și sacrificat mult mai devreme decât Mântuitorul lumii. Probabil pe El l-ai pregătit din timp pentru mântuirea noastră, pe mine m-ai pregătit din scutece, dându-mi scutecele din brazde de pământ și fașă din mlădițe de măceș, similare coroanei Mântuitorului IS-HS, înțelegând că, din fragedă pruncie, mi-ai pregătit crucea predestinării.

Sfânta Cruce am înțeles că mi-ai brăzdat-o ca simbol în luptă cu nevoile, cu cei ce-mi aduc în suflet amărăciune și durere, umilindu-mă în fața semenilor mei. Pricepând că m-ai ales ca unicat și stând în spatele Sf. Cruci, ea va lupta în locul meu și abia târziu, am înțeles că nu este posibilă o astfel de confruntare împotriva răului, asistând ca martor. Să înțeleg că, destinul îmi este sortit sub Sf. Cruce, ca o frățietate, știind că semnul Crucii s-a arătat pe cer Sf. Împărați Constantin și Elena. Considerând ca o similitudine, numele mi-a fost dat de nașii mei: Constantin și Constantina. Iar mama s-a numit Elena, fiind poate tot o rânduire divină.

Am acceptat o viață întreagă sub aparentul râs să se ascundă plânsul nesfârșit, amărăciunea, întristarea și durerea, podoabe ale sufletului meu zdrobit și dezamăgit, iar când eram întrebat, mai în glumă, mai în serios, ce voi face, răspundeam: – Bine!, ca să nu spun că fac rău și să nu-i fac pe plac,  pentru că nu am avut puterea să discern între oameni și neoameni.

Toată viața am fost obsedat că n-am fost prețuit la justa mea valoare de semenii din marea masă, exceptând marii specialiști, cei ce m-au înțeles lucrând în arealul spiritual și profesional.

De ce nu s-or fi ostenit semenii să-mi înțeleagă unicitatea și predestinarea,  care nu sunt altceva decât “Crucea nemuririi” și că sufletul meu a ars ca o candelă nestinsă? N-au înțeles și n-au priceput, fie din ignoranță fie din neștiință.”

Doamne! Am călcat eu, murdar în sufletele oamenilor? Am intrat ca un nesimțit în intimitatea lor? Am împrăștiat eu lucruri murdare și spurcate aducătoare de nemulțumiri între ei? Am avut eu această spurcată mulțumire în a tulbura sufletele lor? Eu am adunat și am tezaurizat în suflet din spiritul lor tot ce am considerat că face parte din tezaurul umanității ca valoare nobilă. Am semănat totul în ogorul sufletului meu ca să crească, să se înmulțească și să nu piară întru durerea noastră.

Am simțit emanația și a celor de aproape ai mei, care nu au stat departe de sufletul meu, ei au fost cotitura în viață care nu a schimbat sensul înaintării mele, de la cartea de învățătură a sufletului meu, prin care m-am simțit curat pe Pământ, înțelegând că totul se naște din propriile Chinuri și Bucurii. Oricum, sufletul mi s-a înnobilat și le mulțumesc cu mare recunoștință celor care m-au ajutat, cu generozitate, să-i înving cu demnitate pe cei ce-au gândit rău împotriva mea, împrejurare din care am învățat să nu întorc arme ale răzbunării, căci chiar dacă aș fi avut aceste arme nu le-aș fi folosit, pentru că nu e în firea mea.

Doamne, Fii Bun și Drept; Nu-mi stinge puținul de farmec din suflet, altfel, mă ucizi, că atât mi-a mai rămas.

Bunule Doamne! Te implor!

Ajută-mă cu aceste cuvinte adresate Ție să nu fie urâte și scârbite, date uitării, aș rămâne mulțumit cel puțin să rămână Argumentul la Tine, cimentează-l, nu-l demola și oprește vălul minților bolnave, care se străduiesc să mă murdărească, să mă scoată din rândul celor aleși de Tine, ucigându-mi “Tezaurul de la Cornățelu”, și să nu rămân sărac cu totul.

M-ai învățat să am tăria să iert, să-i iubesc pe cei ce mi-au făcut rău și mi-au năruit visele, pe cei ce mi-au înșelat așteptările, dar ca bun creștin îmi lipsește puterea uitării, dar fără să renunț la lupta dreaptă de a-mi apăra, nu imoralitatea, ci demnitatea în care am fost dureros și pe nedrept aruncat în brațele ironiilor, desconsiderării, ignoranței și jignirilor. Am înțeles că m-ai scos, m-ai îndepărtat din tulburele realism și m-ai integrat în spiritualitate, unde locul era vacant și special pregătit cu scăunel pentru mine, încadrându-mă pentru veșnicia ce mi-ai predestinat-o, pentru nemurire.

LINIA ÎNTÂI

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments