CONTRIBUȚIA ARMATEI ROMÂNE LA MAREA UNIRE

Înfăptuirea României Mari între vechile sale hotare s-a realizat prin participarea țării la Primul Război Mondial, cu prețul jertfei a 835.000 de militari români. Mandatul jertfei supreme a fost încredințat și asumat, ca și în alte momente cruciale din istoria națională, de Armata Română.

Contribuția Armatei Române la Marea Unire

Principalele obiective ale armatei române:

– curățirea Transilvaniei de forțele dușmane;

– înaintarea armatei până la văile Tisei și Dunării, lipsind armata austro-ungară de principala sursă de aprovizionare.

Pentru realizarea acestor obiective:

– trei pătrimi din forțele disponibile, 420.000 de oameni au fost destinați acestor operațiuni;

– la sud, au fost destinați 14.200 de oameni pentru apărarea frontierei împotriva unui atac bulgaro-german și acoperirea debarcării trupelor ruse în Dobrogea.

Astfel armata româno-rusă, după ocuparea acestor poziții, să înceapă ofensiva în nord-estul Bulgariei și să stabilească o linie de apărare permanentă între Rusciuc și Varna.

 În pofida unor înfrângeri vremelnice suportate pe teritoriul național, evenimentele ulterioare de pe câmpurile de luptă occidentale aveau să schimbe în bine soarta României:

– pe frontul de vest, Aliații au zădărnicit ofensiva germană finală din iulie 1918 și au început să înainteze constant spre Germania;

– în nordul Italiei au respins armatele austro-ungare și au obligat Austro-Ungaria să accepte un armistițiu la 21 octombrie/3 noiembrie;

– la 28 octombrie/10 noiembrie, regele Ferdinand a ordonat armatei să reintre în război;

– la 1 decembrie a intrat în București în fruntea trupelor sale. România Mare s-a născut curând după aceea;

– odată cu dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar la 15/28 noiembrie 1918, românii din Bucovina, și la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 cei din Transilvania s-au declarat pentru unirea cu Regatul României;

– zece zile mai târziu, Sfatul Țării din Basarabia a renunțat la toate condițiile pe care le stabilise în martie în vederea unirii.

În Proclamația către românii ardeleni, emisă pe 6 noiembrie 1918, generalul Traian Moșoiu, comandantul Diviziei 7 Infanterie, numit pe 28 noiembrie/10 decembrie 1918 guvernator militar al Transilvaniei și investit, pe 11/24 decembrie 1918, la Sibiu, comandant al Comandamentului Trupelor Române din Transilvania (Armata ,,Transilvania”) declara:

,,ROMÂNI! De când Gelu a murit moarte de erou pe țărmul Căpușului, în lupta cu barbarii cuceritori, mândrul ARDEAL a ajuns în grea robie. De atunci au trecut o mie de ani și Ardealul numai o dată și-a putut rupe lanțurile, cel mai scump VIS al viselor noastre de mărire, Mihai Vodă Viteazul – s-a stins ucis de mâini mișelești și cu el s-a risipit și mărirea noastră. Veacurile de amară robie ce-au urmat v-au frânt trupurile, dar neînvinse rămas-au sufletele voastre!

Și clipa oftată de noi toți – pe care o profețiră vizionarii neamului și o sfințiră cu sânge mucenici sute și mii – iată că este sosită! Lanțurile s-au rupt pentru totdeauna. Armata Română pășește cu dragoste și încredere pe pământul Ardealului.[…]

ROMÂNI! Cuvântul mândru al libertății și al dreptății l-avem scris pe flamurile noastre. Majestatea Sa Regele Ferdinand, cel mai mare între regi – a ordonat să trecem granițele nedrepte, care ne-au despărțit o mie de ani și, uitând trecutul de umilințe, vă întindem frățeasca dreaptă ca să întărim legătura pe care nimenea nu o va mai putea rupe vreodată.

România Mare a fost proclamată în adunarea națională de la Alba Iulia într-un uragan de aclamări și aplauze. Oamenii și-au scos ceasornicul din buzunar să fixeze clipa istorică: douăsprezece și cinci; unii se întrebau: pentru ce se dau obișnuitele o sută una salve de tun?[…]            

Vom merge pe drumul nostru; vom pune umăr la umăr și vom așeza fiecare câte o cărămidă la grandioasa clădire a României Mari, pentru care lucru nepoții și strănepoții ne vor binecuvânta și în morminte.[…]

Să ne iubim ca frații și să nu urâm nici pe cei ce ne-au împilat până acum, căci și ei au contribuit – indirect și involuntar – la sărbătoarea de acum, când au nesocotit etern adevăratele cuvinte ale Scripturii: «Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă!»”.

Intrarea trupelor române în Alba Iulia s-a făcut în mijlocul unei însuflețiri nedescrise. Alba Iulia, vechi centru militar, de la Mihai Viteazul încoace nu a mai văzut o sărbătoare înălțătoare ca cea de astăzi.

Seara de joi, 18 decembrie nou, a fost o seară adevărat ca în povești. Lumini de torțe, ropote de pași, sunete de goarne, nesfârșite urale entuziaste, tropote de armăsari bueștri, zbucniri de rachete pâlpâitoare; toate acestea s-au înfrățit într-un măreț cântec de biruință, ca să pregătească un ansamblu demn de marele eveniment al clipei, când bravii ostași ai României au călcat pe urmele voievodului Făt-Frumos din vremile bătrâne.

Într-adevăr, clipa era atât de măreață încât sufletele noastre abia mai puteau cuprinde elanul: nu ne venea să credem că suntem cu adevărat martorii unei clipe reale ci părea că visăm cel mai măreț vis care se poate închipui. Sublim vis, sublimă realitate!

La sosirea în orașul Blaj, în dimineața zilei de 27 decembrie 1918, locotenent-colonelul Gagiu, comandantul Regimentului 5 Vânători, a spus:

,,Am venit la voi, aici, unde și-a pus mai întâi piciorul Voievodul Mihai, am venit cu piepturi de aramă și cu inimile pline de cele mai mărețe simțăminte. […] Venim la voi cu sufletele deschise și vă aducem tot ce avem mai drag și mai sfânt: inima și armele noastre”.

La ora 12.30 a sosit la Sibiu, primit cu aceeași măreață însuflețire, generalul Traian Moșoiu, pe care Ștefan Cicio-Pop l-a întâmpinat cu brațele deschise:

«Domnule General, în numele tuturor românilor de sub jugul maghiar vă salut cu mare bucurie în orașul Sibiu, unde dumneavoastră, acum doi ani, ați muncit și ați luptat pentru eliberarea noastră. Au căzut lanțurile robiei și brutalitatea a dispărut; azi putem fi siguri că se cimentează unitatea tuturor românilor cu glorioasa colaborare a armatei române. În numele tuturor românilor eliberați de grele suferințe impuse de niște oameni care au fost asupritorii noștri ai tuturora, azi putem spera că România Mare va fi una și pentru totdeauna mare.

Neamul nostru nu prea cunoaște zile cu soare în trecutul său aproape bimilenar – menționa pe 2 decembrie 1939, sub titlul ,,1 Decembrie”, editorialistul ziarului ,,Unirea” din Blaj. Așezați cum am fost, geograficește, de o rânduială mai presus de înțelegerea omenească, în calea tuturor răutăților, a trebuit să înfruntăm năvăliri dușmane fără pereche, având prietene doar elementele firii și frate de răstriște codrul. […]

Ne-a purtat însă de grijă Cel de Sus, care ne-a înzestrat cu însușiri ce au sfidat toate samavolniciile vrăjmașilor li le-au biruit, priveliște făcându-ne unei lumi întregi. După veacuri îndelungate de luptă cu puhoaie barbare și după o robie de peste o mie de ani, neamul românesc rupe cătușele în care fusese ferecat, dând la o parte moluzul străin ce sta să-l strivească și iasă senin, plin de viață și dornic de și mai multă viață, la soare.

Miracolul acesta se petrece în văzul dușmanilor buimăciți, la 1 Decembrie 1918, în Alba Iulia, cetatea lacrimilor de bucurie la intrarea glorioasă a lui Mihai Viteazul, dar și a lacrimilor de durere la frângerea pe roată a lui Horia și a celor ce au pătimit împreună cu dânsul, atunci și după aceea.[…]

Să nădăjduim că nu-i departe ceasul când între noi Românii, de la Nistru până la Tisa, va stăpâni numai și numai armonia ce izvorăște din respectul și iubirea împrumutată.»

Generalul de divizie Alexandru Gorsky, inspector general de armată (1 octombrie 1931 – 7 februarie 1937), fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române între 8 mai și 1 octombrie 1923:

«Dacă a trebuit să treacă peste 40 de ani de la războiul din 1877 până la unirea tuturor românilor în 1918, aceasta se datorește faptului că timpul a trebuit să lucreze în domeniul național, social, politic, cultural și militar, atât în vechiul regat cât și în provinciile locuite de români.

Armata Română a Regatului s-a dezvoltat progresiv mărindu-se, organizându-se și modernizându-se pe baza sistemului militar obligatoriu și instruindu-se sub oblăduirea marelui Rege Carol I, precum și a succesorului Său, neuitatul Rege Ferdinand I întregitor de neam.

Armata, în totalul ei, avea elemente de conducere a războiului formate în școala franceză și elemente de execuție a războiului formate în școala germană;

Occidentul i-a ajutat pe marii patrioți care au adus prima unire; tot Occidentul ne-a luminat cadrele oștirii chemate a făuri întregirea neamului.

Dacă Ardealul, în domeniul cultural, ne-a oferit cărturarii secolului XIX, Armata Română în Războiul de Întregire a Neamului a fost hărăzită de Providență să fie condusă de generali proveniți din toate provinciile locuite de români.

Astfel, Moldova i-a avut pe mareșalul Constantin Prezan și generalul Gheorghe Mărdărescu, Muntenia pe generalii Eremia Grigorescu și Constantin Christescu, Basarabia pe mareșalul Alexandru Averescu și generalul Arthur Văitoianu, Ardealul pe generalul Traian Moșoiu.[…]

Intrarea României în Războiul Mondial constituie finalul epocii de evoluție spre unirea întreagă a neamului românesc, la care Armata Română a contribuit de la 1916-1919 cu o largă și importantă măsură.[…]

Retragerea armatei în 1916 și refacerea ei în Moldova se aseamănă trecutului luptelor domnilor Principatelor, în care ultimul refugiu îl constituiau Carpații și fundul Moldovei, de unde reîntăriți plecau domnii și biruiau pe cotropitori;

Oprirea armatei germane la Focșani, vechea graniță a Moldovei, constituie un simbol. Milcovul deschisese frontiera primei Uniri. Mărășeștii, Mărăștii, locuri sfinte, au constituit biruința prin care Armata Română a contribuit la Întregimea Neamului.[…]

În Războiul de Întregire, Regele Ferdinand, Regina Maria, Principele Moștenitor, marii patrioți și Armata au colaborat în toate direcțiile execuției războiului, dar mai presus în domeniul moral și național patriotic.

Dacă Regele Carol I și Regele Ferdinand I au legat pe veci soarta Dinastiei de acțiunea și dragostea Armatei Române, Regina Elisabeta și Regina Maria, mamele răniților și binefăcătoarele morale ale poporului românesc, și-au legat faptele lor de sufletul poporului.[…]-

Condițiile în care Armata Română a intervenit în 1918 și 1919 pentru ocuparea Basarabiei, Bucovinei și Ardealului:

– Armata Română a intervenit în momentul critic și oportun, când poporul românesc al acestor provincii a fost amenințat de elementele prerevoluționare, consecință a dizolvării ordinii de stat în Rusia și Imperiul Austro-Ungar;

– Hotărârile Sfatului Țării din Chișinău au fost luate după intrarea Armatei Române în Basarabia și înfrățirea elementului moldovenesc, după un secol de subjugare țaristă;

– În timpul ocupației de către germani a Munteniei, Armata Română din Moldova s-a refăcut și oțelit pentru ca în 1918-1919 să realizeze instrumentul de forță, care a culminat odată cu acțiunea militară a marilor noștri aliați;

– Cu toată opunerea marilor puteri, Armata a ocupat Transilvania și, în urmă, împreună cu armata Ardealului, înjghebată în pripă de Consiliul Diriginte, a făcut un comun și ultim efort în ocuparea Ungariei și a Budapestei, pentru a impune drepturile noastre sacre la Unirea și stăpânirea provinciilor ocupate de români.

Cu prilejul intrării triumfale în București, pe 18 noiembrie 1918, Regele Ferdinand I spunea:

,,Prin lupte crâncene, prin vitejia ostașului român, Armata a binemeritat de la Patrie, poporul Meu a câștigat stima lumii întregi iar pentru Mine și Casa Mea a isvorât din bucuria și suferințele împărtășite în comun o legătură care Ne-a unit sufletul cu cel al supușilor Mei, cum mai tare nu se poate închipui.

Ceea ce strămoșii noștri au visat, ideea pentru care generațiile trecute au suferit și au lucrat, idealul pentru care ostașii noștri și-au vărsat sângele azi a devenit un fapt îndeplinit.

Azi Mama România poate strânge pe toți copiii la sânul ei”.

La 15 octombrie 1922, a urmat încoronarea de la Alba Iulia, simbol al Unirii, coroana de oțel a Regelui Carol simbolizând unitatea Neamul Românesc de pretutindeni.

Concluzii:

– Armata Română a jucat un rol important și preponderent atât la înfătuirea diferitelor uniri cât și la consolidarea acestora;

– Între anii 1916-1919 s-a desfășurat apoteoza Unirii, care a reușit datorită cooperării ideale între factorii determinanți conducători politici și militari;

– După Marea Unire, Armata a constituit un tot indivizibil, o integrare de suflete și de inimi care au bătut la unison, de la Nistru până la Tisa și din Maramureș la Dunăre;

– Armata este chintesența unirii, a datoriei, a simțului, a gândirii și a virtuților românești;

– Școala, Biserica și Armata sunt elementele de bază ale existenței și trăiniciei României întregite.

• Noi, cei de astăzi, trebuie să facem legătura între trecutul glorios și măreț al străbunilor noștri și viitorul României;

• Să luptăm pe toate căile pentru ca unirea făptuită de antemergătorii noștri să fie consolidată și îndrumată pe căile geniale hărăzite poporului român;

• Să păstrăm o pioasă amintire și să aducem omagiul nostru Regilor României, marilor patrioți, precum și recunoștință eternă eroilor căzuți pe câmpiile Bulgariei și ale întregii Românii;

• Ei sunt străbunii, părinții și frații noștri, care au sângerat și s-au sacrificat pentru Unirea, înfrățirea, libertatea și viitorul strălucit al României întregite;

• Să le fim cu toții vrednici urmași!

Contraamiral de flotilă (rtr) Niculae ȘTEFAN