La jumătatea lunii iulie, la Editura „Arena artelor”, va apărea volumul de versuri „Cu o săptămână înainte de… niciodată”, semnat de poetul Dumitru Sârghie. Cartea, ilustrată de arh. Tudor Cenușă și pictorul Radu Bercea, este dedicată exclusiv poemelor de dragoste.
Prima lansare a acestui volum va fi la Teatrul Național „Ștefan Iordache” din Caracal, după care vor urma alte lansări la București, Bârlad, Rm. Vâlcea, Slatina, Craiova. Prezentăm, în continuare câteva poeme din volumul sus-amintit!
Ionuț DUMITRESCU
POARTA SĂRUTULUI
Mi-e noaptea auroră-n gânduri …
rostogolite,
curg sentimentele pe rânduri,
îndrăgostite!
Vom adăsta la Masa Verde –
a Netăcerii,
și unu-n altul ne vom pierde
în bucla serii…
Apoi, vom captura cinci fluturi …
cu aripi fine
și îi vom adăpa din ciuturi
cu ape line…
Vom face soldăței din clisă,
dând formă lutului,
și-apoi, lăsa-vom larg deschisă
Poarta Sărutului!
LOVE STORY
!În ochii-ți de-un verde sălbatic,
nu planează perfid nicio umbră
și-n sufletu-ți tandru, văratic,
nu pășește vreo lacrimă sumbră…!
Te-am ocrotit, suavă Femeie,
în mintea-mi, eu te-am arestat,
păstrându-mi, de-a pururi, o cheie,
ca să-ți desferec, des, siderat,
lăuntricu-ți de falnică zeie…!
!Iubito, noi urcăm cu tandrețea,
pe funii lungi, de nisip și de aur,
ne strigă din nou tinerețea,
istorică (de acum), de tezaur…
Și, Doamnă, un plus de trăire
renaște în ochii-ți, de-a pururea, verzi,
și murmure albe se-nalță din tină,
cu fluturi mierii și demenți de lumină…
Când sângele începe să-ți fiarbă,
iubito, de-ajungem pe plaur,
ai grijă să nu mă repierzi,
prin rizomi, rădăcini și prin iarbă!
SUFLET VERSUS TRUP
!eu nu vorbesc, acum, de…
florile cucului,
dar, în dragostea pură,
spiritul înfloare în
absența arogantă a trupului,
a cărnii flămânde, mai clar!
!dezgolită și descărnată de mister,
carnea se-nfioară – așadar –
doar atunci când simțurile
o iau razna spre … Cer!
!dragostea adevărată
se înfăptuiește
cu aportul major al sufletului,
al melancoliei din suflet,
sideral încununată…
nu trupuri trufașe, ci gânduri
armonioase cere dragostea curată!
!sufletele îndrăgostite
sunt de-a dreptul religioase,
dumnezeiesc superioare…
au o conștiință cutremurată
de triumful metafizicii și muzicii
în surdină, interioare!
!o, Doamna mea, câtă înfiorare…
când faci dragoste, tu te întreci
cu Dumnezeu, în zare…
vorbești cu pietrele, te afli
în golul pozitiv al lunii,
îți înfloresc în suflet alunii,
zbori, cu voluptatea spiritului,
nu a sexualității primare,
aștepți de la Cer confirmare…!
!la sfârșit, obosiți, vom coborî
în Dumnezeu, iar el ne va introduce
o nouă lumină în sânge…
lumină pentru mire și lumină
pentru mireasă… putem plânge,
apoi, putem prelua suferința infinită
a lui Dumnezeu…
!un Dumnezeu de-a pururi înspinat,
care, cu suferință, ne-a împrimăvărat;
fiindcă, nu-i așa?,
cine nu trăiește suferința
nu iubește niciodată cu adevărat!
CU O SĂPTĂMÂNĂ ÎNAINTE DE NICIODATĂ
Astăzi, am primit scrisoarea ta de …adio!
Cu un scris filigranat, tu ai reiterat,
pe o coală roz, insomnia sângelui
tău albastru :
“Niciodată, nici măcar o dată,
lipsa prezenței tale n-o să mă mai doară,
niciodată, nici măcar o dată,
n-o să mai las deschise ușa odăii
și ferestrele, ca să pășești tiptil-tiptil
în brațele mele albe.
Niciodată, nici măcar o dată,
nu-ți voi mai îngădui să-mi străfulgerezi
lăuntricul ademenit și îmbibat de infinit,
niciodată, eul meu deplin nu se va mai
transforma într-un eu fulgurant…
Prefer să m-ascund în Turnul Chindiei
sau să nu mai apar nicăieri în carne și oase,
mă voi cățăra pe Mont-Blanc-ul iubirilor noastre,
practicând un soi de alpinism erotic,
dizolvându-mă subtil în azur,
reinventându-mi existența
și privind de sus erotica sfinților zburdalnici,
din ADN-ul cărora și tu îți extragi existența.
Prefer să devin ultima floare a toamnei,
ascultând bătăile inimii tuturor anotimpurilor
ucise de tine…
decât să-mi mai ating sufletul
de sufletul tău naufragiat…
Există, în mine, o bucurie sălbatică
de a te respinge,
mersului tălpilor mele îi ajunge
iarba de mătase,
din fața casei părintești,
părului meu muriu îi place sărutul
crizantemelor multicolore…
e atâta polen în trupul meu,
încât vibrația cărnii mă duce cu gândul
la renașterile și zborurile viitoare.
Niciodată, nici măcar o dată,
nu-mi voi mai deschide arcul pleoapelor
înspre patima ta – piatră albă pe piatră neagră,
scrâșnind una peste cealaltă
și scăpărându-mi sângele siniliu…
Te voi iubi, însă, pentru ultima dată,
cu o săptămână înainte de niciodată,
te voi scoate năpraznic din minți,
cu sânii mei incendiați,
gura ta, gura mea, gurile noastre
(care – în ultimul timp – n-au cunoscut
decât rodul pământului)
se vor mușca reciproc, până la sânge,
vom fi una cu pământul,
vom deveni o singură flacără verde,
creînd astfel impresia de terminabil – interminabil,
pierzanii duioase pogorâte în carne vom fi…
Și toate acestea, exact cu o
săptămână înainte de niciodată…
Apoi, niciodată, nici măcar o singură dată,
lipsa prezenței tale n-o să mă mai doară,
voi dispărea din nou în azur
și voi renaște în seva copacilor
din fața casei mele durate din lut,
în acordurile înfiorătoarelor onomatopei
din muzica lui Wagner… Adio!”
ATUNCI CÂND IUBEAI, LORELAI!
!incandescentă, ca un sărut,
– fior verde, cu adâncime creștină –
plutind înspre sensul priinței,
în zoriori de ziuă, ți-a căzut…
vai, Doamnă, o pleoapă divină,
exact în epicentrul ființei –
căutând locul seminței!
!și scapeți în vii ondulații,
ispite-n surdină te-ncearcă,
ce violet tulburător te aține…
eu, tandru, vizez constelații
și-un gând stă să-mi treacă,
când îți ronțăi gurguiele fine –
un gând întru tine!
!reintri în sufletu-mi vast,
suntem câtă vreme nu știm
– îndeajuns – că suntem,
iubito, momentul e fast,
eu simt, delirant, că plutim,
depinde câtă dragoste vrem –
acum și…in rem!
!în turnu-mi de fildeș, ca-n Rai,
ții minte, noi doi fulgeram
și eternitatea o ascultam,
cu mine, în mine eram și erai…
ce dulce parfum răspândeai,
atunci, când iubeai, Lorelai –
tandreți distilai!
EROTICA
Erotica e dincolo de om,
Ea e de-o inumană gravitate,
Muri-vom repede, de-i vom
(O, Doamne) acorda întâietate!,
Ne suge, Doamne, ultimul atom,
Erotica e – vai! – captivitate!
Ne angajează-n suferințe,
Și fi-vom victime de-a pururi,
Erotica nu are mântuințe,
Îți pierde sufletu-n azururi,
De-asupra-i oricărei voințe,
Erotica e plină de cusururi…
Erotica-i un spațiu policrom,
Amestec de delir și-ostilitate,
Ea te transformă, iute, în neom,
E vis frumos, e și stupiditate,
Erotica e-o stare de sindrom,
Năpastă e și virtuozitate…
Și, totuși, ea ne apără de vid
Și, Doamne, de Neantul lumii,
De putregai, de sensul insipid,
De locurile-anoste ale humii,
Erotica e drogul cel perfid,
Erotica nu-i face loc nici glumii!
E urlet, mai întâi, și-apoi vioară,
Erotica te-nvie și te-omoară!
