Sunt singur, cu singurătatea-mi toată,
Păcatu-mi este-un dulce narcisism,
Sunt singur și pieziș înscris în gloată,
Și cred în nelipsitu-mi solipsism.
Mă-ndrept spre-un nicăieri universal,
Sunt spectatorul pasiunii proprii
Și-mi ispășesc, damnat și abisal,
Ce mi-a fost dat, solemn, pe buza gropii.
Sunt însuși pedepsitul cunoscut,
Tulburător de liniști și de norme,
Ce-a introdus chiar forme-n conținut,
Și conținut în diferite forme…
Eu ard în flăcări, tu mă stingi cu mir,
Sunt irecuperabil, doamnă, și excentric,
Și mă-nsoțește-n tainicul delir,
Epilepsia unui foc concentric.
Îmi ispășesc pedeapsa și ascult,
Cum plâng, sonor, izvoarele în tină,
Și-ntr-un final, eu te sărut ocult,
Când cazi din cer, solemn, ca o cortină…
Dumitru Sârghie-Mitif
