D-le primar, aveți o comună cu vechi tradiții istorice și politice, aș putea să zic. Ce ne puteți spune despre aceste lucruri?
S-au descoperit documente vechi, care atestă comuna la anul 1570, pe timpul Voievodului Alexandru Mircea. Este o grănițuire în care se vorbește despre comuna Urzica. Apoi, periodic, și alți domnitori au evocat, în actele lor, comuna Urzica. Până în 1812, apar documentele. În 1812, în urma războiului româno-turc, război la care au participat și pandurii, cu Tudor Vladimirescu, a avut loc o expediție a turcilor, care a surprins oamenii satului la horă, a distrus, a ars din temelii comuna și, până în 1883, aici nu a mai ființat nimic.
A fost reînființată, pe o Lege a Însurățeilor, în 1883, când au fost aduși tineri căsătoriți care nu posedau loturi de pământ din satele vecine și au fost împroprietăriți aici, pe moșia statului. Au venit, în primă fază, aproximativ 300 de familii tinere, cărora li s-au atribuit 50 de ari în vatra satului și 5 ha în extravilan, în câmp. În primii ani, au stat în bordeie, își luau recoltele și apoi plecau în localitățile de baștină. După aceea, treptat, și-au ridicat locuințe, au devenit sedentari și s-a format comuna Urzica. S-au stabilit pe la 1890-1900.
Aveți o serie de documente originale din cele mai vechi timpuri…
Avem actele de constituire ale localității: actul de înființare, actul de delimitare, harta, centralizatorul cu tinerii însurăței, fiecare de unde a venit. Sunt veniți din localitățile din jur: Vădăstrița, Vădastra, Grojdibodu, Dăbuleni, Ianca, Apele Vii, Leul. Chiar aveau și porecle, celor care veneau de la Leul, li se spunea Leoveanu, celor care veneau de la Dăbuleni li se spunea Dăbuleanu, de la Ianca – de alde Enceanu. Poreclele erau date de numele localităților de unde au venit.
Evoluția a mers până la 1900, când se formaseră, deja, structurile politice. Înțeleg că onor-comuna d-voastră are tradiții liberale.
Da, și în perioada interbelică, și înainte de Primul Război Mondial, administrația comunei a fost asigurată, perioade îndelungate, de liberali. Pe la 1899-1905 a fost primar liberal. Perioada cu cea mai mare înflorire a avut tot primar liberal, între 1930-1938, când s-au edificat toate instituțiile de pe raza comunei: școli, clădirea primăriei, biserica nouă, un sediu de primărie în satul vecin, Stăvaru. Aveau o viziune foarte modernă. Pentru ca oamenii de la Stăvaru să nu mai vină la Urzica, pentru a-și plăti impozitele, s-a făcut acolo o reprezentanță a primăriei, unde erau oameni care eliberau adeverințe, pentru a încasa banii. Atunci au fost realizate drumurile și instituțiile.
Din punct de vedere spiritual, am avut preot al satului, în anul 1905, care a venit și a stat 20 de ani în comună, preotul Matei Pâslaru. În 1905, avea terminată Teologia, era cunoscător al limbilor germană și greacă. Ulterior, a fost luat ca asistent sau consilier al Patriarhului. Dar, a avut de suferit când au venit comuniștii, a avut o moară, pământ în câmp și în intravilan, a trebuit să plece și a suferit puțin și pe timpul legionarilor. Nu știu ce s-a întâmplat, dar a fost nevoit să plece din localitate, i s-a dat foc la moară. Dar, a fost un preot foarte cult. După dânsul, am dat numele Căminului Cultural și pentru faptul că acest cămin este edificat pe locul care i-a aparținut lui.
Din ce ați aflat dvs., aici a fost rezistență anticomunistă?
Da, este printre ultimele comune colectivizate. S-a colectivizat prin ‛59-‛60, cu forța, cu amenințări, cu bătăi, deportări. Și bunicul meu din partea mamei, pe numele lui Stan Vulpe, a fost deportat, doi ani de zile, în Bărăgan, pentru că nu a vrut să semneze hârtiile. Au fost victime, oamenii aveau pe atunci simțul proprietății și foarte greu s-au lăsat convinși să intre în CAP. Chiar am găsit primele documente de înființare a GAC-ului (Gospodăria Agricolă Colectivă) și abia apoi s-a înființat CAP-ul. Chiar dacă intrau în CAP, o făceau cu o parte mică și-și păstrau o parte din teren. Au fost forțați, strânși cu ușa, în ‛60, uciși și întemnițați.
Mai sunt urmași ai deținuților politici?
Sunt foarte puțini. Aveam o persoană care, din păcate, a decedat acum doi ani de zile, singura persoană din sat care nu a fost de acord, niciodată, să intre în CAP. Nu a semnat niciodată pentru intrarea în CAP. A rezistat, a suferit și a dat dovadă de demnitate.
A încercat cineva să configureze o istorie locală cu privire la foștii deținuți, cei care au avut de suferit din cauza colectivizării?
Nu a încercat nimeni să facă acest lucru, din păcate. În monografia localității, s-a insistat destul de mult pe chestia aceasta, dar nu sunt date nume. Autorul monografiei este prof. Preda.
A venit democrația, în 1989. Cum au văzut oamenii acest lucru?
Democrația a fost primită cu destul de multă bucurie. Dar, mai târziu, bucuria s-a mai atenuat, pentru că, primind terenul, oamenii nu au mai avut mijloace de producție. Nemaiavând utilaje, au fost nevoiți să-l abandoneze, să-l dea în arendă. La ora actuală, o mare parte din pământ este dată la câțiva arendași.
Ați rezistat cu greu asalturilor adversarilor politici, dar v-ați menținut, ca primar…
Da, m-am consultat cu oamenii din sat, cu familia, și am hotărât să merg mai departe și am ajuns la al treilea mandat.
D-le primar, enumerați, pe scurt, principalele obiective, pe care le-ați înfăptuit ca primar…
Obiectivele principale sunt cele de infrastructură. Logic este ca prima dată să începi cu infrastructura subterană, cea care nu se vede. Am terminat cu apa, începem cu canalizarea, zilele acestea o să o scoatem la licitație. Apoi, urmează să reparăm și drumurile. Acum, ulițele arată destul de rău, având în vedere că abia am încheiat investiția de alimentare cu apă. Urmează să implementăm canalizarea și apoi să trecem la reabilitarea drumurilor comunale și ulițelor din localitate. Degeaba le reparăm acum, băgăm balast, piatră, pentru că va fi îngropată, nici nu se va mai cunoaște când începem cu canalizarea.
Vom întări și reabilita, în primă fază, clădirile instituțiilor: școli, biserici, primărie.
Am pus umărul la înființarea unor ONG-uri, pentru atragerea anumitor fonduri, pentru împăduriri, pentru irigații, pentru Asociația Crescătorilor de Animale. Urzica este una dintre comunele care, deși nu are o tradiție veche în legumicultură sau în creșterea legumelor în spații protejate, are 150 de beneficiari a măsurii 1.41, cea cu 1500 de euro pe an. Intră cam 225 mii euro pe an, aproximativ 10 miliarde lei în buzunarul oamenilor, sume nerambursabile. Nu aveam eu bugetul la primărie, până acum, de 10 miliarde lei.
Mai avem un proiect mare, pe măsura 1.21, Modernizarea Exploatațiilor Agricole pentru cătină. Deja s-au înființat 20,4 ha de cătină, le-au plantat în toamnă. Mai sunt 7-8 proiecte pe măsura 1.12 – stabilirea tinerilor fermieri în mediul rural, unele de 25.000 și altele de 40.000 de euro. Degeaba le faci oamenilor drumuri, apă, le pui iluminat public, dacă ei nu au din ce să plătească. Trebuie să le creăm condiții pentru a produce. Legumicultura a luat un avânt foarte mare, în câmp, dar și în spațiile protejate. Oamenii mai cultivă și lubenițe, se ocupă și de creșterea animalelor.
Ce ne puteți spune despre educație?
În primul rând, din punct de vedere al natalității, este dezastru. Numărul copiilor, în zece ani de zile, a scăzut cu 110-120. Dacă în 2004, școala avea peste 300 de elevi, la ora actuală, mai sunt 180 de elevi. Să nu mai vorbim despre rezultatele la învățătură. Vă dau exemplu rezultatele la simularea pentru evaluarea națională, pentru clasa a VIII. La matematică, niciun elev nu a avut notă de trecere, cea mai bună notă a fost 4,80, majoritatea notelor au fost sub 3, două note de 1 și vreo cinci note sub 2. La limba română, jumătate dintre elevi a luat note de trecere, jumătate nu a reușit. Cauzele sunt multiple: salariile proaste ale dascălilor, numărul mare al navetiștilor, lipsa de interes atât a elevilor, cât și al părinților, cadrele didactice – o parte dintre ele sunt nepregătite, și-au schimbat profesia la 30-40 de ani, au făcut o facultate la particular – neprofesionalism. Lipsa de interes din partea copiilor, a părinților și a cadrelor didactice.
Ce este de făcut?
Nu știu, cred că o reformă a învățământului care să se impună de plan local. Chiar am avut o ședință de Consiliu Local și le-am prezentat rezultatele de la simularea recentă. Am hotărât, în comisie, și-n plenul ședinței, să apelăm la serviciile unui profesor pensionar. Avem pe raza localității un profesor pensionar de matematică foarte bun, care a profesat la Hunedoara. O să-i cerem sprijinul, e dispus, în mod gratuit, să le acorde meditații elevilor. Le-am promis că le dăm o sală, din cadrul primăriei, pentru meditații.
Dumitru Sârghie
