DUMITRU SÎRGHIE:
Rezultatele alegerilor prezidențiale din România vor defini orientarea țării pe termen mediu… Teoriile conform cărora președintele României ar fi impus de puteri externe nu sunt susținute oficial, dar au apărut în dezbaterea publică din cauza unor critici legate de influența geopolitică a UE și NATO asupra deciziilor de politică externă și de securitate ale României. Totuși, votul cetățenilor români contează, deoarece sistemul democratic bazat pe alegeri libere și pluralism politic este esențial pentru funcționarea instituțiilor din România.
Deși există interese externe, precum cele ale cancelariilor euro-atlantice (UE, SUA, NATO), asupra orientării strategice a României, influența lor se manifestă mai degrabă prin diplomație și alianțe, nu prin tehnici de subminare a votului democratic.
Încă este prea devreme pentru a face predicții clare, deoarece oferta electorală pentru 2024 nu este complet definită, iar alianțele politice sunt încă în evoluție. Totuși, numele vehiculate sunt relevante:
Marcel Ciolacu (PSD) este considerat un favorit, dat fiind controlul PSD asupra guvernării și poziția sa de lider.
Mircea Geoană, actualmente secretar-general adjunct NATO, ar putea avea un avantaj prin profilul său internațional și relațiile diplomatice.
Nicolae Ciucă (PNL) are experiența de premier și o imagine pozitivă ca fost general, dar nu este perceput ca un candidat carismatic.
George Simion (AUR) ar putea reprezenta electoratul naționalist, însă AUR nu mai are timp, până la alegeri, de a-și extinde baza electorală.
Elena Lasconi, primar al Câmpulungului și fost jurnalist, ar avea de înfruntat bariere considerabile într-un sistem politic patriarhal și misogin, care adesea marginalizează femeile, mai ales în funcții înalte. Cu toate acestea, dacă și-ar construi o platformă politică bazată pe realizări administrative solide și ar câștiga sprijinul unor partide mari, ar putea fi o surpriză. Totuși, șansele sale într-o confruntare prezidențială ar depinde de mobilizarea unui electorat larg și de accesul la resurse politice și financiare considerabile.
După finalizarea mandatului prezidențial, Klaus Iohannis va avea probabil un rol politic redus pe scena internă. Refuzul PSD de a sprijini legea care l-ar fi făcut senator de drept reflectă o dorință a social-democraților de a se distanța de moștenirea lui Iohannis. Cu toate acestea, Iohannis ar putea, încă, să își concentreze atenția asupra unor funcții internaționale, având în vedere experiența sa de supus absolut în diplomație și în politica externă.
Vizita sa recentă, în SUA, cu un avion privat, ne îndreptățește să spunem că încă mai speră la un loc de muncă, în ,,,lumea bună”.
Există anumite speculații privind diferendele interne din PSD, inclusiv între Marcel Ciolacu și Paul Stănescu, însă aceste conflicte sunt deocamdată gestionate în culise. Dacă tensiunile ar escalada, ele ar putea duce la o reconfigurare a liderilor sau la alianțe interne imprevizibile. În orice caz, PSD este cunoscut pentru dinamismul și schimbările dese din leadership.
Distanțarea liberalilor de Klaus Iohannis ar putea fi o strategie, prin care PNL ar putea să câștige un electorat mai larg sau să își reafirme autonomia politică, mai ales că mulți alegători sunt dezamăgiți de Iohannis după două mandate lamentabile. Totuși, aceasta trebuie gestionată cu grijă, pentru a evita conflicte interne sau percepții negative din partea unui segment al electoratului liberal.
Rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA pot avea un impact major asupra politicii externe și a sprijinului occidental pentru Ucraina, care este esențial pentru România. O victorie a lui Donald Trump ar putea însemna o schimbare de atitudine față de implicarea SUA în Europa și, implicit, în războiul din Ucraina, deoarece Trump a fost mai puțin entuziast în privința NATO și a susținerii militare pe termen lung. O victorie a Kamalei Harris sau a unui alt candidat democrat ar păstra probabil continuitatea sprijinului pentru Ucraina, ceea ce ar menține stabilitatea în regiune.
În țări precum Franța și Germania, naționalismul și extremismul de dreapta au câștigat teren din cauza problemelor economice și sociale, inclusiv migrația și euroscepticismul. În același timp, în SUA, curentele neomarxiste și progresiste au generat o polarizare profundă în societate. Ambele fenomene, atât în Europa, cât și în SUA, sunt reacții la tensiunile globale și la schimbările sociale rapide. Ele reflectă anxietățile cetățenilor față de globalizare, inegalități economice și pierderea identității naționale.
Donald Trump ar putea aduce o reconfigurare a relațiilor SUA cu NATO și UE, ceea ce ar putea pune presiune pe România să se adapteze la o politică americană mai izolaționistă sau axată pe interes propriu. Ar putea fi o perioadă dificilă pentru România, dacă Trump ar decide să reducă implicarea militară în Europa de Est.
Kamala Harris ar continua probabil politica administrației Biden, cu sprijin pentru NATO și Ucraina, ceea ce ar însemna o consolidare a flancului estic al NATO și un sprijin constant pentru România.
România trebuie să joace cartea diplomației multilaterale, consolidând relațiile cu partenerii săi strategici, atât în NATO, cât și în UE. O relație strânsă cu SUA rămâne esențială, dar România trebuie să își dezvolte și parteneriatele europene, având în vedere că un eventual izolaționism american ar putea schimba echilibrul de forțe în regiune.
În concluzie, în cazul unei victorii a unui candidat precum Trump, România ar trebui să-și ajusteze strategia de securitate și să caute noi moduri de a-și asigura sprijinul NATO.
În cazul unei victorii democratice în SUA, continuitatea în relațiile cu România ar fi probabil garantată, iar România și-ar putea consolida poziția în regiune prin colaborări militare și economice.
Alegerile prezidențiale din România vor defini orientarea țării pe termen mediu, iar rezultatul va influența și modul în care România va răspunde provocărilor internaționale, inclusiv celor din estul Europei.
România trebuie să rămână pragmatică, să își păstreze alianțele strategice și să fie pregătită pentru schimbările geopolitice majore care vor veni odată cu noile administrații din SUA și cu evoluția conflictului din Ucraina.
FLORIN FIROIU:
Nu cred că orientarea europeană și occidentală, în general, a României mai poate fi influențată de rezultatul alegerilor prezidențiale. Este un tăvălug. Suntem parte din occidentul colectiv și vom rămâne acolo indiferent cine va fi președinte. Dar de următorul președinte, și nu numai de el, va depinde ,,ritmul” integrării sau convergenței profunde cu occidentul sau participării la evoluția lui. Este adevărat că apar, în spațiul public sau în discuții private, teorii potrivit cărora președintele este impus de puteri externe, dar acestea cred că sunt parte a tabloului mai mare al războiului hibrid care are ca scop crearea de fisuri în societate , în mentalul colectiv, teme de natură a afecta sau a subția încrederea oamenilor în instituții, în democrație și statul de drept, în apartenența noastră la UE si NATO, la civilizația occidentala.
Orice temă este speculată de imperiul roșu și rostogolită la Tv sau pe rețelele sociale, pentru a crea ceartă, ură și neînțelegeri între diferite grupuri sau pături sociale. De la făină de greieri și lăcuste, la gay-ii care ne iau copiii sau ne trafichează copiii pentru organe ( vezi cazul Sorinei, fetița care a ajuns în SUA la o familie adoptivă și a evoluat superb), grânele ucrainene, ce bine era pe timpul lui Ceaușescu!, România este piață de desfacere, suntem sclavii occidentului, etc , toate sunt teme livrate sau întreținute de Rusia în războiul hibrid îndreptat împotriva Europei și Occidentului respectiv, în fisurarea unității acestora . Deci, da, votul românilor contează, dar, evident, poate fi influențat, subminat prin mijloacele descrise. Însă, personal, nu mă tem de mijloacele hibride de influențare a votului mai mult decât mă tem de furtul din secțiile de votare, pentru că, da, deși procesul este parțial digitalizat, contează cine numără voturile și nu întotdeauna cei din secții sunt de bună credință. Așadar, orientarea strategică a României este bine definită, pragmatică și sunt sigur că va rămâne așa.
Cei care contestă această orientare sunt Diana Șoșoacă și George Simion însă candidatura Dianei Șoșoacă , știți bine , a fost respinsă definitiv zilele trecute de către CCR, iar George Simion , chiar dacă ar intra în turul doi, nu are de unde , nu are cum să își extindă bazinul electoral pentru a câștiga, românii nu vor vota un extremist , bănuit a avea legături cu serviciile rusesti si care , pe deasupra, mai are si interdicții de intrare în Ucraina si Republica Moldova.
Nu fac o analiză individuală a candidatilor pentru că poate părea a fi subiectivă având în vedere că sunt liberal.
Cu privire la rolul politic în viitor al actualului președinte, sunt de acord cu dvs : pe plan intern va fi unul redus si așa trebuie să rămână. Aceasta trebuie să devină o cutumă instituțională post mandat a presedintelui. Repet, rolul politic. Autoritatea sa morală după finalizarea mandatului trebuie să si-o exercite pe alte planuri decât cel politic si sunt destule unde poate contribui consistent. Aici îmi vine în minte exemplul fostului președinte american Jimmy Carter care a ajuns la venerabila vârstă de 100 ani si care s-a implicat multi ani in acțiuni sociale si caritabile. Că domnia sa dorește , după finalizarea mandatului , obținerea vreunei funcții înternaționale este strict o chestiune de opțiune personală însă până acum nu a apărut vreun feed-back pozitiv de la vreo instituție internatională.
Inclusiv distanțarea liberalilor de Klaus Iohanis îmi pare a fi o manifestare de autonomie politică exprimată în cheia de mai sus : rolul președintelui după terminarea mandatului trebuie să rămână redus.
De altfel, rolul său intră în declin în mod natural la final de mandat , iar americanii au o expresie interesantă despre această situație: lame duck president .
Sunt convins că există asemenea diferende în PSD între Marcel Ciolacu si Paul Stănescu. Într-o oarecare marjă sunt normale si inerente, însă asta arată și că ierarhia actuală este doar formală si că jocurile interne de culise la care Paul Stănescu este abil, sunt încă aprinse.
Părea că după ce Gabriela Firea a pierdut alegerile locale in București, aripa Firea –Stănescu si-a recunoscut înfrângerea si in ierarhia partidului , dar se pare că acest lucru încă se joacă si depinde de rezultatele de la alegerile prezidențiale.
Evident, toată lumea așteaptă alegerile prezidențiale din SUA pentru că, într-adevăr, câștigătorul poate influența fundamental politica externă a SUA . Avem Ucraina, avem Israelul, adică două zone cu război activ. Pentru noi, continuarea ajutorului american dat Ucrainei este, deși poate nu pare, esențială. Chiar dacă acum suntem în SAFE ZONE, adică dincoace de linia de demarcație, prezența americană aici și lărgirea bazelor militare de la Câmpia Turzii si Mihail Kogălniceanu, întărind siguranța și parteneriatul nostru, în situația catastrofală în care rușii ar câștiga războiul și ar învinge Ucraina, care, astfel, și-ar pierde statalitatea, nu ne-ar fi deloc comod cu rușii la graniță, indiferent că granița va fi pe Nistru sau, Doamne ferește!, din nou pe Prut.
De aceea, trebuie ajutată Republica Moldova, pentru integrarea rapidă în UE și, ulterior NATO, iar primul pas, primul hop este câștigarea de către Maia Sandu a alegerilor ce urmează pe 20 octombrie si a referendumului pro-european.
În prezent, Republica Moldova este ținta unui atac hibrid uriaș, pe rețelele de socializare este un bombardament de teorii conspiraționiste și fake-news. Basarabenilor li se spune că, dacă spun DA la referendum și o votează pe Maia Sandu, Moldova va fi aruncată în război, că fermierii vor fi falimentați, că țara își va pierde independența și suveranitatea, că populația va sărăci și va rămâne șomeră etc. Oamenilor li se spune că UE e Satana, că le fură credința, că vor veni minoritățile sexuale să le ia copiii etc. Cunoaștem rețeta, mâna mizerabilă a Rusiei a aplicat-o si o aplică si la noi.
Revenind, Trump îmi pare si acum tot inconsistent și imprevizibil, în timp ce Kamala a spus răspicat că va continua sprijinul american până când Ucraina va câștiga războiul. Numai că pentru asta, ajutorul militar în special trebuie dat consistent, iar nu cu țârâita, ca până acum, și ridicate interdicțiile de lovire a teritoriului rusesc Ucraina nu poate învinge, dacă luptă legată cu o mână la spate.
Nu numai în Franța sau Germania, extremismul a câștigat teren . Întreaga Europa începe să reclasifice așa-zisul extremism mai degrabă ca un conservatorism, ca un centrism politic, iar asta se întâmplă pentru că politicile imigraționiste și de integrare a populațiilor neeuropene au eșuat. Realitatea este că acele populații s-au ghetoizat, iar colectivitățile astfel formate sunt complet diferite și în contradicție cu valorile europene. Europa va avea probleme economice, Germania scârțâie deja după pierderea gazului ieftin de la ruși, așa că politicile sociale, în scurt timp, vor fi revăzute si reconfigurate pentru că, efectiv, nu își mai pot permite asistența socială a unor largi grupuri de imigranți, imposibil de integrat și cu valoare redusă pe piața muncii. Iar raportul Draghi, apărut de curând, a evidențiat si alte probleme structurale ale UE, care trebuie rezolvate urgent, iar acestea presupun reforme fără de care Europa riscă să își piardă competitivitatea față de SUA și China și să compromită valorile fundamentale ale libertății și prosperității. Fără prosperitate economică, UE nu își poate pierde doar coeziunea, ci însăși existența.
În acest cadru dinamic, România este obligată să își păstreze alianțele strategice cu SUA, să ajute Ucraina și să susțină reforma Uniunii Europene, la nivel de decizie politică prin eliminarea unanimității in unele domenii, dar si cele imigraționiste ori care decurg din Raportul Draghi. Trăim o perioadă istorică relativ fastă, cu privire la dezvoltarea economică, avem însă nevoie și de o clasă politică cu viziune, care să dea zvâc direcției prezente și să cultive un viitor prosper și sigur.
În fine, cred că asta e miza alegerilor prezidențiale: următorul președinte, prin forța atribuțiilor și prin autoritatea instituțională, trebuie să coaguleze politic o masă critică, pentru a naviga pragmatic printre schimbările geopolitice majore care vor avea loc.
