Anul acesta se împlinesc 35 de primăveri de când absolvenții clasei de filologie (F2), din cadrul Liceului Pedagogic Alexandru Vlahuță – Bârlad (astăzi, Liceul Mihai Eminescu) și-au luat traista-n băț și au plecat în lume, la întâlnirea cu un zeu.
Această manifestare de suflet va fi posibilă, grație eforului depus de fostul nostru diriginte, prof. Lucian Ravaru, dar și al unora dintre colegii mei de generație, între care amintim aici pe prof. Rica Luchianov, cea care va fi și moderatoarea lansării cărților „Cădere spre cer…” și „abcdetc – poeme”, scrise de subsemnatul.
PREZENȚI LA STRIGAREA CATALOGULUI
Dumnezeu, prevăzând din timp tristețea și nostalgia absolvenților de liceu de pretutindeni, a născocit întâlnirile periodice ale generațiilor, întâlniri de zece ani, de 20 de ani, de 25 și 30 de ani… și tot așa, prin condensarea timpului, întâlniri din ce în ce mai dese. La o astfel de întâlnire se spune totul despre iubire și viață, despre întomnările sufletelor noastre, ale celor care am fost odată adolescenți, dar și ale profesorilor noștri, suflete care înmuguresc cu ocazia revederii.
La 35 de ani de la terminarea studiilor liceale, fiecare după posibilități, nevoi și daraveri, plecăm de prin locurile în care ne-am găsit Rostul, de acolo de unde unii dintre noi ne jucăm încă de-a Cutia Pandorei, pentru a răspunde „Prezent!” la strigarea catalogului.
Această îmbrățișare a generației noastre nu se poate desăvârși fără prezența profesorilor noștri, cei care rămân mereu tineri întru Spirit, Dumnezeu și Neam. Dascălii noștri care ne insuflă și acum – precum ne-au însuflat și în urmă cu 35 de ani – faptul că în viață nu trebuie să-ți fie frică de nimeni și de nimic. Doar de Dumnezeu! Ei ne învață, acum ca și atunci, să credem în triumful Vieții și al Spiritului, iar puterea exemplului lor ne protejează, simultan, și Trecutul, dar și Viitorul, atâta cât ne-a mai rămas nouă și lor de parcurs.
În fața profesorilor noștri, avem garanția superiorității omului, chiar dacă nu ne este sortit, întotdeauna, să ne avântăm prea sus. O reîntâlnire cu parfumul Bârladului cultural ne introduce într-o stare sublimă de asediu sentimentalist și de aducere aminte. Sentimente de o generozitate aproape biblică. Este o reîntâlnire capabilă să-ți rămână de-a pururi în suflet, fiindcă Bârladul e un leagăn de respirație culturală, iar întâlnirea noastră pune o pecete de foc și de absolut pe spiritualitatea acestui oraș străvechi. Ne-am întâlnit după 10 ani, după 20 de ani, după 25 de ani… La 30 de ani de despărțire, din anumite motive nu ne-a putut regăsi. Recuperăm astăzi, la 35 de ani…
Având în vedere că Timpul se comprimă, poate ar trebui să ne întâlnim în fiecare an, în fiecare trimestru, în fiecare lună și, mai mult, în fiecare săptămână… Sau, cine știe (așa cum spunea Rica Luchianov), poate în ceruri.
Le așteptăm, la această întâlnire, pe Livia, pe Carmen, pe Liliana, pe Georgeta, pe Tatiana, pe Maria, pe Manuela, pe Violeta, pe Luminița, pe Geta (Cocindău), pe Nicoleta, pe Olivia, pe Luminița, pe Sabina, pe Doina, pe Mihaela, pe Coca Sanda, pe Speranța, pe Cerasela, pe Margareta, pe Mariana, pe Rica…
Iată, oameni buni, ce privilegiu am avut noi, băieții acestei generații, de-a avea atâtea vestale alături, noi cei cinci băieți care ne-am risipit prin lume: Gheorghe, Dumitru (Jair), Mircea, Gelu și, cu voia dvs., subsemnatul.
Sperăm să-i avem alături pe remarcabilii noștri profesori, pe cei care mai sunt și, cu siguranță, pe cei care au fost lângă noi la toate celelalte întâlniri: Lucian Ravaru, Elena Diaconu, familia Georgeta și Vasile Cârcotă, Elena Popoiu, Gheorghe Păvălașcu… Cu toții vom vărsa o lacrimă pentru cei care nu mai sunt și vom găsi putința de a surâde și de a da o șansă infinitului din noi!
Bine ne vom regăsi la întâlnirea de 35 de ani de la terminarea liceului!
Dumitru SÂRGHIE
