AcasăOpiniiEMINESCU, TE IUBIM! (X)

EMINESCU, TE IUBIM! (X)

Pentru onor la Eminescu !

Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informații oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorilor de absolut! Căci pentru el nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul nației române pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice”. (academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga).

costel neacsu 600
Costel Neacșu

Deși s-au scurs de la moartea lui Eminescu 125 de ani, iar acum ne aflăm într-o deplină „liberalizare” a informațiilor, elita intelectualilor României nu cunoaște suficient de bine nici personalitatea de mare anvergură a poetului nostru național, nici simbolismul adânc al operei sale. Explicațiile acestui „fenomen” neplăcut constau atât în obstrucționarea permanentă la care a fost și este supus Eminescu, din partea unor inși (de aici și de aiurea) care îl persecută cu înverșunare pentru că le demască planurile perfide și conspiraționiste, cât și în incapacitatea lor mentală de a înțelege puritatea și profunzimea lirică a celui mai mare acuzator din istoria culturii române! Altfel spus, nu există nici un fel de compatibilitate între concepțiile lui Eminescu și stratagemele antiromânești ale artizanilor noii ordini mondiale, de aceea se și trece într-un ritm incredibil de alert de la „sărutul” propovăduit de poetul iubirii, creștinul Eminescu, direct la o societate ce se dorește a fi eminamente sexualizată, unde starea naturală de inocență să fie înlocuită cu superficiale euforii stimulate mediatic până la saturație, pentru ca astfel românul să nu se mai poată raporta decât la două dimensiuni centrale ale existenței sale: sexualitatea și sănătatea (fizică) ! Prin umorul acesta negru, redus la cele mai abjecte forme de manifestare artistică (generând și degenerând într-o stare colectivă de debilitate mintală), se urmărește însă ascunderea pe cât de poate a faptului că în România reală ne confruntăm în acest moment cu o tragedie cu consecințe mult mai devastatoare pentru trup și suflet decât se poate bănui!

Acestei Românii „în comă” îi lipsește un al doilea Eminescu, mai exact un alt exemplu de uriașă suferință prin care să se întrevadă talentul colosal de a se coborî măcar în parte în straturile cele mai profunde ale eului, pentru a ne apăra întreaga națiune de toți cei care vor să ne fure ceea ce avem mai de preț în identitatea sufletelor noastre de români! Neavând însă cine să îl poată imita pe solul nostru drag Eminescu, în a ne deschide mișcările sufletelor și minților cu expresii la fel de clare, falșii intelectuali ai României de astăzi și-au dat mâna cu conducătorii vremelnici pentru a se delimita în comun de gândirea lui Eminescu, de a-l marginaliza într-o primă fază, și, apoi, de a-l elimina definitiv sub acuzația de persoană periculoasă noilor vremi antihristice. S-a început de fapt acreditarea ideii bolnave și false cum că Eminescu, adică cel mai mare pedagog din istoria României, nu ar mai corespunde mentalității tineretului contemporan! Bineînțeles că, în graba unora de a-l scoate efectiv din manuale și din circuitul public, argumentul în cauză este unul dezolant de derizoriu, pentru simplul motiv că standardele valorice ale Școlii românești nu pot fi coborâte sau anulate după cheful de studiere al unor odrasle neisprăvite care nu ar mai vrea să învețe nici o disciplină didactică… Se pare însă că, pentru toți acești semidocți, nu este nici un fel de problemă ca mediocritatea intelectuală și nonvaloarea să devină repere generale în Școala noastră!

Adevărul este că suplețea de caracter a lui Eminescu, clădită pe mândria lui de a fi român și creștin, îi deranjează pe toți aceia care vor să ne interzică dreptul natural de a fi sensibili în sentimentele noastre cele mai curate, vor să le fim supuși într-o țară controlată de ei în mod viclean! Lumea lor păcătoasă este una în care, percepând virtutea umană ca pe o nerozie, nu am mai avea voie să ne iubim nici țara, nici neamul, nici Biserica… Chiar dragostea noastră, în general, le este ceva cu totul străin și anacronic! Și atunci, desigur, terfelirea demnității publice a „căsătoritului cu România”, marele Eminescu, devine pentru antihriștii actuali o problemă majoră pe agenda „siguranței naționale” ! „Problema” lui Eminescu este cu atât mai delicată cu cât ei au totuși conștiința că nu au de-a face cu un simplu om de rând, ci cu însăși cel mai drag simbol al României, cu cel mai prețios teolog al literaturii române! Ei știu asta și încearcă, din răsputeri, să denigreze complexitatea fabuloasă a lui Eminescu până la acreditarea aberației că nu a avut credință în Dumnezeu! Ceea ce este fals! Documentarul de față este încă o dovadă de netăgăduit că religia ortodoxă a poporului român s-a reflectat pregnant în sufletul atât de clarvăzător al lui Eminescu, ilustrând magistral faptul că în momentul de îndoială în credință poate fi iertat de Dumnezeu tot așa cum au fost iertați alți predecesori ai căderii pe Cale (Sf. Ap. Pavel, Sf. Ap. Petru, tatăl copilului lunatic din Mc. 9, 24 – „Cred, Doamne, ajută necredinței mele” etc), iertare divină ce poate să survină și pentru orice alt fel de păcat pe care l-a săvârșit cu gândul, cu vorba și cu fapta (cum ar sentimentele sale față de o femeie căsătorită), căci doar Domnul nostru Iisus Hristos este fără de păcat… Și cât de bine ar fi dacă, la Judecata lui Dumnezeu ce va să vină, contestatarii de ieri și de azi ai lui Eminescu s-ar putea prezenta și ei măcar cu o fărâmă din marea credință în Dumnezeu pe care a mărturisit-o posterității inegalabilul nostru Mihai Eminescu…

Erijarea lor în „judecători” pripiți în aruncarea pietrei, este „justificată” de tainice ascunzișuri unde se simt ei foarte deranjați! Pe homosexuali îi deranjează că Eminescu a invocat necontenit iubirea curată, sfântă, dintre un bărbat și o femeie… Pe feministe le „doare” că le-a comparat moralmente cu infidela Dalila din textul biblic, dar Eminescu le-a făcut un bine femeilor adevărate când le-a disociat de cele false… Pe sectanți îi deranjează că Eminescu ne-a vorbit despre viața după moarte, cinstind-o totodată pe Maica Domnului nu ca pe o femeie obișnuită, cum zic ei, ci ca pe o Maică Sfântă și pururea Fecioară… Pe ecumeniști îi enervează că a propagat în scrisul său credința adevărată, Ortodoxia, specifică Bisericii strămoșești… Pe închipuiții conducători ai țării îi mustră cu dojana că au vândut străinilor identitatea neamului românesc… Pe străini îi „afectează” că le-a dejucat jaful prin care au ocupat și exploatat averea României… Pe evrei îi „irită” că au fost socotiți niște rătăciți religios, a căror periculozitate mondială reiese din manevrele lor din culise… Pe occidentali îi ofuschează atenționarea lui Eminescu conform căreia Apusul urmărea (ca și azi) subjugarea economică a Răsăritului european, ceea ce înseamnă distrugerea valorilor istorice și religioase… Pe mișeii politici românești îi „incomodează” acuza de a fi aserviți străinilor care ne vor de fapt pieirea neamului (Tăriceanu a făcut ședință de Guvern comună la Budapesta cu ungurii, iar Ponta la Tel Aviv cu evreii, deci nici nu mai este necesară osteneala străinilor de a veni în România pentru noi „directive”!) … Pe intelectuali noștri îi intrigă acuzația de neimplicare demnă în problemele naționale și de promovarea mediatică a unor mediocri și vulgari… Pe tineri îi „ustură” aprecierea cum că sunt needucați și impotenți din punct de vedere moral… Pe profesori îi incomodează sesizarea stării lor de degradare profesională, până la absurda incapacitate de a ști măcar să scrie corect… Și, ca un fel de „răsplată” pentru tăria lui de  caracter, în a se opune la toate aceste anomalii, atât de la modă astăzi, Horia Roman Patapievici (directorul Institutului Cultural Român) și europarlamentarul PDL Cristian Preda (consilierul președintelui Băsescu, decorat de acesta cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler) s-au dezonorat public prin cererea lor ca Eminescu să fie scos din circuitul informațiilor literare și jurnalistice, ducând mai departe campania începută în anii ’80 de fostul rabin șef evreu Moses Rosen (1948-94)!

Iată pentru ce, stimați cititori, duplicitarii României îl ofensează mereu și mereu pe cel care, toată viața sa, a fost și va rămâne un exemplu de intransigență în a delimita binele de rău… Da, Eminescu a trăit în sărăcie, a suferit din dragoste pentru români și România cât nimeni altcineva, a fost batjocorit, a fost ucis spiritual înainte de moartea biologică, a vrut să fie înmormântat cum nu se poate mai simplu, dar: L-a mărturisit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe Îngeri și pe Sfinți, precum un binecuvântat Luceafăr care a strălucit pentru o „clipă” pe cerul suferințelor noastre naționale, dorită de el a dăinui veșnic

ATENȚIE, POPOR! Pentru ONOR LA EMINESCU, români, cu inimile noastre Sus, îngenuncheați fiind la Crucea Celui Răstignit, să mulțumim Domnului pentru lumina ce a revărsat-o Eminescu în lume și pentru demnitatea făcută de el neamului nostru românesc…

P.S. Bucuros de faptul că tot mai mulți români îi scriu versurile pe crucile din cimitire, dar și trist că o puzderie de impostori urcă pe „umerii” lui Eminescu, în iluzia că și ei ar fi niște giganți, fără a-i promova însă concepțiile, vă prezint versurile primite „în ultima secundă” de la o admiratoare a marelui poet, excelenta elevă sărmășeană Rafaela Sas, actualmente studentă la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca: „ O stea a poeziei ești, / Ai fost și vei rămâne, / Un geniu-al Țării Românești / Recunoscut în lume (…) // N-ai căutat s-ai faimă / La bogății nu ai sperat, / Dar la iubire-n taină / Mereu ai cugetat. // Și ce e pur tu ai iubit / Și-ai prețuit frumosul / Și-n suferință de-ai trăit / Aflatu-ți-ai tot rostul. // Tu n-ai plecat, nici n-ai murit, / Așa cum zice lumea, // Căci al tău glas din poezii / S-aude viu și-acuma…

COSTEL NEACȘU, consilier parlamentar

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments