Astăzi, în București, pe o stradă lăturalnică, pe care am pășit cu discreție, m-a recunoscut un bărbat ajuns spre 40 de ani. A venit sfios la mine și mi-a strâns mâna. Se vedea prea bine că omul are ceva pe suflet și, în același timp, un fel simplu de înțelegere a lumii, când tot ce se petrece aici e cântărit natural, frust: BINE sau RĂU. Mi-a spus că nu este deloc fericit să afle zi de zi că afaceri oneroase, manevrate de politicieni corupți, au sărăcit țara. Pentru el, România e un loc unde e greu să mai poți rezista, că el și familia lui nu se mai descurcă de câțiva ani, că leafa abia le mai ajunge și că, dacă nu voi ajunge președinte, își va lua familia și va pleca în Spania. Aud această frază dureroasă din ce în ce mai des în ultimele luni.
După ce am plecat, m-am gândit mult la el. La smerenia lui, la gândul greu că nu mai poate trăi în țara lui, la cum au ajuns unii politicieni din această țară să transforme totul, în disprețul oricărei legi, în lumea lor, nocivă și periculoasă. De aceea, în următorul deceniu, trebuie să „curățăm” locul pentru că altfel vom pieri cu toții intoxicați. Oricât de important ar fi un politician, el trebuie să răspundă în fața legii imediat și fără ocolișuri. În aceasta constă reformarea statului: să scăpăm de baroni, să garantăm statul de drept și independența justiției, nu doar să vorbim despre ele. Acum însă avem un partid-stat care vrea să acapareze tot, să-și subordoneze instituții, asta se vede zi de zi.
Eu nu sunt din filmul acesta cu rețele organizate pentru a căpușa statul. Iohannis este așa cum îl știți. Nu am în spate găști, grupuri de interese sau trusturi de presă. Eu nu vreau nici să câștig la masa verde și nici ca lumea să mă aleagă pentru că aș fi răul cel mai mic. Vreau să vă bazați pe un om care ESTE altfel, nu care se vrea altfel, nu care promite că de MÂINE se schimbă, pe sine și pe ceilalți. Pur și simplu, acesta e felul meu de a fi, de a gândi, de a mă comporta, de a lucra. Nu e o haină de campanie, o găselniță a unor strategi ca să câștig acum cu orice preț.
Închei aici cu gândul la bărbatul cu care m-am întâlnit astăzi. Lui îi promit, ca și vouă, că după 16 noiembrie vom clădi împreună acel loc în care ne vom bucura să trăim, nu să plecăm.
Pe curând, Klaus
