Când i-am spus unui prieten într-ale scrisului, care cerne, ca și mine, poezia azurului, că nu e poet, a intrat în panică. I-am explicat, în fața unei săli arhipline, că nu există poeți de profesie, ci doar lucrători cu transcendentul, în spirit și în duh. Poetul nu e poet, e doar un colecționar de fluturi, de culori, de arome, de sensuri, de zboruri, de ordini dezordonate și dezordini ordonate, de exasperări posibile și imposibile, de tot ce a pulverizat și polenizat Dumnezeu în văzduh, de la Facerea lumii și până azi. Iar toate aceste stări și fațete ale lumii sunt distilate prin sufletul și inima unor muritori sensibili, care-și însușesc această poezie și o transmit mai departe semenilor săi.
Se pare că, în ciuda pledoariei mele, respectivul prieten n-a înțeles metafora mea și a spus, crispat și disperat, de pe scenă.: „Nu credeam că vin la Slatina, ca să-mi spună Dumitru Sârghie că nu sunt poet!”
Așa am să spun și în cazul apariției pe piața liricii oltenești a volumului BLACK BOX, asumat de Florina Ungureanu. Domnia sa, doamna profesoară de engleză, slătineancă la origine, nu e poetă. Ea doar capturează fluturii din mers și le reorientează zborul, dorul și fiorul, asortând florile binelui, cu florile răului, „ca pe niște dorințe agățate de miezul nopții.” Construiește un fel de ikebana din fluturi, care ne apără de hău și împacă Absolutul cu Vidul, Reprezentativul cu Insipidul, Nădejdea cu Deznădejdea și Iubirea Augustină cu Erotica lumii moderne.
În acest volum mignion, ea continuă să fie lira tracă a unui Dumnezeu-Poet, țâpurindu-și în azur dorurile și anotimpurile dragostei, vorbind în numele trandafirilor și a culorii violet a iubirii, atunci când trupul i „se desface în fâșii”, și când „roiuri de albine înfuriate” o înțeapă și se înfig „flămând în pielea” ei de vestală. Atunci, ea mușcă „din cuvinte de dragoste”, cu ultimul sărut umblându-i nestingherit pe trup.
„fă-mi pe plac iubire / și risipește-mi gândurile rele/ cu gesturile tale firești/ fă-mi pe plac și ascultă-mi / rugămințile / fă-mi pe plac și iubește-mă / din ce în ce mai mult / așa ca acum… (Please please me)
Se pare că protagonista noastră respectă îndemnul Sfântului Augustin și spune răspicat „Fă dragoste, nu război”, iar volumul Black Box conține poeme duse până la rafinament, sublimare și substanțializare, așa cum îi stă bine poeziei post-moderniste, așezate, subtil, pe minunatele trepte ale savorii unei fantastice iubiri, cu pescăruși și cafea…
Iubește, în continuare, Florina Ungureanu! Eu te cred, căci iată ce poem mi-a inspirat cochetul tău volum de versuri:
Îți sorb trupul și doctrina
și-ți sărut din ochi lumina,
Chiar de știu că toate trec,
îmi pun visele la CEC.
Și, cu gândul meu pervers,
îți pătrund, adânc, în vers,
Chiar din zumzetul viorii,
până-n treptele savorii,
Fără dogme și-axiome,
îți presar pe sâni arome…
Doamnă,-ntr-un târziu, aspir
să mă transform în vampir
Și de-o coapsă să te mușc,
chiar de-ar fi să mă împușc,
Ca să-ți conturez ideea,
că vom bea cafeaua-ceea,
Fiindcă, a-nflorit glicina
pe muzici de jazz, Florina,
De aceea-ți sorb lumină
din privirea-ți celestină
Din modul tău ortodox,
din poemele-ți Black box!
Dumitru Sârghie
