„Și-am fost bătrân, și-am fost
Și tânăr la o vreme,
Bătrân în zori și tânăr în amurg”
Cu siguranță, aceste versuri ale lui Berthold Brecht au fost din plin simțite de generația cântărețului de operă, tenorul Antonius Nicolescu, generație care a sărbătorit, (sâmbătă, 21 iunie a.c.), 50 de ani de la terminarea studiilor liceale.
Actualul Colegiu «Radu Greceanu» din Slatina, școala care a dat umanității atâția oameni iluștri, „și-a început activitatea, în toamna anului 1884, într-o casă cu chirie, iar localul propriu a fost înălțat pe locul în care se află astăzi, între 1899 și 1891, sub conducerea antreprenorului Francisco De Mezzo”1
De la începuturile sale și până în prezent, această prestigioasă instituție de învățământ a beneficiat de un corp profesoral de elită care a înălțat „atâtea făclii strălucitoare, atâția aștri ai gândirii și simțirii, atâția geniali destrămători ai misterelor profunde și întunecate”2, cristalizând astfel acea comuniune de gândire și idei care a înnobilat societatea românească în ansamblul ei, făcând-o capabilă de mari realizări și cuceriri în domeniile artei, culturii, dreptului, sănătății, armatei, literaturii, muzicii etc.
O astfel de generație de elită care a țâșnit spre lume ca apa unei fântâni arteziene a fost, așa cum vă spuneam, generația marelui tenor și OM desăvârșit Antonius Nicolescu. Sufletul viu al pregătirii și organizării acestei întâlniri de vis, la o distanță de cinci decenii de la terminarea liceului, a fost reprezentat de foștii discipoli Dumitru Brătianu, Ana Varvara Iov (sprijinită de Ducu Iovu, fratele său), Traian Ciolacu și Cornel Burcea, care au reușit să facă „mobilizarea”, scotocind lumea în căutarea foștilor lor colegi de generație și găsindu-i (atâta cât a fost posibil) prin toate ungherele lumii… din Franța, din Italia, din Germania și, bineînțeles, din țară.
Tineri întru Spirit, Dumnezeu și Neam, s-au prezentat la această fascinantă revedere, cu capetele ninse frumos de trecerea anilor, și profesorii de mare greutate intelectuală și morală precum Adrian Grosu, Ion Mateescu, Lavinia Jitaru, Emil Constantinescu și soții Zamfira, Constanța și Gheorghe. Aceștia au citit catalogul, iar elevii lor, adolescenții de altădată (unii dintre ei cu capetele la fel de ninse), au răspuns „prezent”, punându-și inima pe pupitru în fața dascălilor lor de odinioară.
A fost o îndelungă și sublimă îmbrățișare între generații. O întâlnire în care s-a grăit frumos despre aventura celor 50 de ani care s-au derulat din viața lor, 50 de ani de când tinerii neînfricați de atunci s-au dus, cu traista-n băț, la întâlnirea cu destinul și cu zeii timpului.
Autoritari și drepți ca niște stejari, pe care urgiile vremurilor i-au îndoit uneori, dar nu i-au frânt niciodată, profesorii prezenți la solemnitate păreau acum, în fața învățăceilor lor, niște școlari timizi, respectuoși și afectivi, cu o rază specială în privire, pe care cine le-a văzut-o nu o va uita niciodată. Era raza triumfului Spiritului asupra Materiei… a triumfului Luminii asupra Întunericului, așa cum ar spune Traian Biju, un alt apostol al neamului românesc, care a slujit la această școală.
La rândul lor „elevii” de 68 de ani au stat cuminți în băncile lor, savurând minunea că atât ei, cât și profesorii lor există și că nu sunt nevoiți să recurgă la imperfectul verbelor esențiale – a iubi, a simți, a trăi. Dimpotrivă, ei au spus cu glas tare și la unison: iubim, simțim, trăim!
Înaltă trăire sufletească dublată de o încărcătură afectivă unică. Alături de profesorii lor și conștienți de faptul că onor-cercul vieții se strâmtează, totuși, din ce în ce mai tare, absolvenții de odinioară (profesori, doctori, judecători, procurori, ingineri, chimiști, liber profesioniști – majoritatea fiind ei înșiși pensionari) au simțit, cu o generozitate aproape biblică, garanția superiorității omului educat. Ei au adus un omagiu unei școli, unei metode, unui univers intelectual, cu mare încărcătură spirituală.
Antonius Nicolescu (Toni), alături de soția sa, Egel, a cântat pentru inimile celor prezenți fragmente din „Ducele de Mantua”, „Cneazul Igor”, „Rigoletto”, „Traviata” sau „Boema”, așa cum a cântat o viață întreagă pe scenele lumii.
A fost atât de frumos în sufletul acestei generații, încât putem spune, fără ezitare, că – grație unor români ca ei – încă mai putem privi în oglindă România ca lume… Doar întâlnirea cu Dumnezeu poate rivaliza cu o astfel de întâlnire…
Felicitări tuturor, felicitări și doamnei directoare a Colegiului Național Radu Greceanu, prof. Gianina Pârvu, prezentă și domnia-sa la acest eveniment magnific!
Dumitru SÂRGHIE
1-2. Elena Sîrghie – În spatele zidurilor. Povești și povestiri slătinene, Editura Hoffman, 2014
