Moshe Idel este profesor de gândire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim, cercetător la Institutul Shalom Hartman și doctor în filosofie cu specializarea Cabala. În 1999, a primit prestigiosul „Israel Prize” pentru excelență în domeniul gândirii iudaice. Numeroasele lucrări publicate includ titluri de referință precum: The Mystical Experience in Abraham Abulafia (1987), Kabbalah: New Perspectives (1988), Hasidism: Between Ecstasy and Magic (1995), Messianic Mystics (1998), Absorbing Perfections: Kabbalah and Interpretation (2002), Kabbalah and Eros (2005. În afara sarcinilor de profesor universitar, Moshe Idel îndeplinește actualmente numeroase alte funcții în domeniul academic.
Este președintele mai multor comisii academice: cea a Centrului de muzicologie al Universității Ebraice, a Centrului de studiu al iudaismului din România, și a Institutului Ben Tzvi. A fost vreme de câțiva ani redactorul șef al revistei „Tarbitz”, este membru în comitetul de redacție al revistei românești de specialitate „Studia hebraica”, de asemenea al lui „Revue d’histoire des religions” editată de Collège de France. Renumitul cercetător de renume mondial s-a născut la Tîrgu-Neamț în anul 1947.
Românii sunt un popor sedentar
Ce deosebiri și asemănări sunt între istoria românului și cea a evreului?
Românii au rămas mereu în același loc. S-au mutat din Moldova în Transilvania sau în Basarabia, dar atât. Pe când evreii s-au mutat tot timpul. În urmă cu 300 de ani erau puțini evrei aici. Istoric vorbind sunt mari deosebiri. Nu pot spune că evreii erau nomazi, ci mai degrabă dinamici, construiau și plecau. Evreii au construit în 300 de ani foarte mult, de la sinagogi, cimitire… Românii nu sunt așa productivi, pentru că ei își spun că pot face și anul viitor, ce pot face azi. Mereu vor spune că este timp. Între români și evrei este diferență de ritm. Dacă nu creezi acum, nu o să ai, pentru că nu mai ai timp. Asta este o diferență foarte mare. Un popor care este sedentar, nu are timp să realizeze, să construiască. Cineva care n-are timp, face mai mult, decât cineva care are timp.
Care-i păcatul lumii noastre de azi, domnule profesor?
Râde. Sunt multe păcate. Din păcate, sunt multe păcate. În general natura umană este prea egoistă, narcisistă, fiecare vrea să fie în centru și asta înseamnă că alții se află la margine, sunt marginalizați. Asta creează un tip de antagonisme , tensiuni sau războaie. Asta mi se pare lucrul cel mai rău. Problema nu ar fi că tu vrei să fii în centru, problema e că vrei ca alții să fie la margine.
Dar care e păcatul dumneavoastră?
Râde. Am așa de multe! Nu știu care e cel mai mare și niciodată nu m-am gândit. Niciodată nu m-am gândit la un om ca la un păcătos. E în natura umană să fii egoist, narcisist, așa cum am spus mai devreme. Eu sunt un om cu familie, cu copii, cu nepoți, sper că sunt un om destul de bun și mereu fac eforturi să nu fac rău.
Cioran nu reprezintă România
Dacă România ar fi o persoană cum ați caracteriza-o?
O persoană frivolă.
Dar Israelul?
La România e mult mai ușor, la Israel e mai greu. Trebuie să mă gândesc foarte bine. Israelul este un fel de supraviețuitor. Asta e puțin negativ. Poate suntem prea tineri pentru a găsi o natură clară. Oricum, Israelul din 1963, față de cel de astăzi, este diferit. Schimbările sunt colosale. Nu poți găsi un numitor comun între Israelul de atunci și Israelul de acum.
La ce întrebări nu aveți răspuns?
La cele mai multe. Râde.
Ce vrea Cioran de la noi, domnule profesor?
El vrea transfigurarea României. Transfigurarea asta e un fel de acțiune romantică, care ar fi aproape de sinucidere. El vrea ca toți să fim ca Cioran. Dar asta este imposibil. El nu reprezintă România, ci poate pe Cioran.
Care este filosofia dumneavoastră de viață?
Curiozitatea.
În cartea Cabala și Eros regăsim și concepții din filosofia lui Platon. Ce înseamnă pentru dumneavoastră iubire platonică?
E iubirea care este mai mult spirituală decât corporală. Mai mult transcedentală decât lumească, mai mult filosofică decât altceva. Este un efort spiritual de a te ridica la înălțimea unei idei. Este un fel de Eros, dar nu un Eros sexual.
Din punctul dumneavoastră de vedere, toleranța pentru homosexuali, este aceeași cu toleranța pentru atei?
Ateii sunt tolerați. După 150 de ani nu se mai pune problema să-ți placă sau să nu-ți placă ateii. Ei sunt atei și atât. Eu nu țin minte proteste împotriva ateilor. Cu homosexualii este altceva. Mai durează până oamenii se vor obișnui cu acest lucru. Chiar în Franța au fost proteste împotriva homosexualilor, dar nimeni nu o să-și imagineze că tot în Franța or să fie proteste împotriva ateilor. Și vorba aia, Franța este locul cel mai liberal din Europa. Dar mai există o inerție a conștiinței naționale care există în locurile cele mai avansate.
Ce dar a primit omul de la Dumnezeu?
Nu știu prea multe despre lucrurile astea, cu Dumnezeu. Dar faptul că El există, este un dar.
Nu am timp să-mi fie dor
Intelectualul trebuie să fie critic sau partizan politic?
Eu cred că trebuie să fie critic. Asta este una dintre puținele prerogative pe care un intelectual trebuie să și le asume. Să fie critic. Suntem plătiți ca să avem mai mult timp liber. Ce se poate face cu timpul acesta liber? Se poate face profesia , dar în afară de asta trebui să fim și critici. Dar eu nu sunt în tabăra aia în care critica este strict necesară. Este necesară, dar în limite. Sunt oameni care fac din critică, carieră. Iar asta mi se pare exagerat. Dacă tot timpul ești critic și n-ai nimic de spus pentru a ameliora, mi se pare puțin cam copilăros. Să fii mereu în atenția lumii și să ai ceva de spus , că tot timpul doar tu ai dreptate…
Și atunci care e diferența între intelectualul care e cu Puterea și intelectualul care e cu Opoziția?
Eu zic că intelectualul trebuie să fie în Opoziție, nu cu Puterea. Nu consider că trebuie să fii permanent critic și fără rost. În România sunt intelectuali cu Puterea, dar și cu Opoziția. E alegerea lor. Eu personal nu mă bag în politică și nu sunt pasionat. Dacă am ceva de spus despre politică o spun destul de rar și doar în momente extreme.
Ciprian Traian STURZU
