Absolvent, în anul 1974, al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la clasa profesorului Traian Brădean, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, din anul 1993, Paul Tudor a expus, începând din 1974, la toate saloanele județene și interjudețene de la Craiova, Slatina, Deva și București. A participat și la expoziții de grup la Mihailovgrad, în Bulgaria, la Galeriile de Artă ale Municipiului București, dar cele mai numeroase sunt expozițiile personale din țară și din străinătate, lucrări ale sale figurând în prezent în colecții din România, Bulgaria, Grecia, Rusia, Franța, Germania, Italia, Belgia, Spania, Austria, Elveția, S.U.A., Canada etc.
Expozițiile de pictură sunt ocazii minunate de a-i întâlni pe iubitorii de cultură și de frumos. La o astfel de expoziție, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu”, am solicitat acest interviu maestrului Paul Tudor-Balș!
La ce vârstă v-ați descoperit vocația de artist plastic?
De la vârsta de șapte ani visam la tuburile de culoare. Când eram noi copii, culorile se găseau foarte rar, nu ca azi să le poți găsi în magazine specializate.
Ce reprezintă pictura pentru dumneavoastră? Dacă nu erați pictor, ce ați fi fost acum?
Pentru mine pictura reprezintă o lume aparte, o lume pe care tu, ca artist, o poți crea, un univers unic transpus în culoare și forme. Dacă nu aș fi fost pictor, aș fi inventat o meserie asemănătoare picturii, având ca obiectiv studiul formelor din natură.
Ați fost tentat să încercați și altă formă de exprimare artistică?
În evoluția sa, un artist este tentat să încerce mai multe tehnici și subiecte pentru a putea descoperi noi universuri. Pe lângă natura statică, portret sau peisaj, am pictat și compoziții suprarealiste și tablouri abstracte…
Au fost momente când nu v-a ieșit ce v-ați imaginat cu ochii minții și ați abandonat lucrarea?
Da. Este o întrebare foarte bună. De obicei, privind prea mult o lucrare te obișnuiești cu ea și nu mai sesizezi eventualele greșeli. De la maestrul meu, TRAIAN BRĂDEAN, știu că este bine să întorci pentru câteva zile lucrarea cu fața la perete… apoi o vei descoperi cu alți ochi și va fi terminată mult mai ușor.
În pictură cât de mult te poate influența locul de unde provii?
Locul de proveniență este foarte important. Eu m-am născut în orașul Balș, în care trăiesc și astăzi. Am pictat orașul cu podul de peste Olteț, orașul copilăriei plin de amintiri care s-au materializat în compoziții și peisaje foarte mult apreciate de bălșeni.
Care sunt artiștii preferați și care dintre artiști v-au marcat parcursul creativ?
Am mulți artiști preferați. Este foarte greu să fac un enunț. Voi exemplifica doar câțiva: Michelangelo, Giotto, Renoir, Dali, Luchian, Grigorescu, Baba, Bălașa etc. În mod special, maestrul meu, TRAIAN BRĂDEAN, student la rândul lui al maestrului CIUCURENCU, un titan al culorii și compoziției.
Care sunt sursele de inspirație pentru tablourile dumneavoastră?
Natura este principala sursă de inspirație. Oamenii, de asemenea, sunt un univers, fiecare portret pictat se transformă într-o lume de inspirație cu ajutorul culorilor.
Între temele pe care le abordați, acordați o mare importanță peisajelor (naturale, citadine, rurale). Ce anume vă atrage la ele?
Cred că mă atrage exact natura în simplitatea și puterea ei. Îmi iubesc foarte mult orașul cu locuitorii săi, dealurile care înconjoară orașul Balș, dealuri pe care le cutreieram în copilărie, râul Olteț care trece prin mijlocul localității devenind un subiect real de pictură.
Aveți și cicluri însemnate de naturi statice. Care sunt criteriile după care vă alegeți obiectele care alcătuiesc compozițiile?
Natura statică ocupă un loc important în creația mea. Obiecte vechi, cum ar fi o lampă, un fier de călcat pe cărbuni, un ceas deșteptător și vaze transparente devin sursa mea de inspirație. Aceste obiecte îmi amintesc de casa bunicilor, unde am avut o copilărie fericită. Nimic nu se compară cu amintirile copilăriei, care au devenit tablouri.
Să vorbim și despre înclinația dumneavoastră pentru pictarea figurii umane. Este o provocare mai mare aceea de a picta un chip, decât de a reda peisaje sau obiecte?
Desigur, este o provocare mai mare aceea de a picta o figură umană, decât, știu eu, un peisaj sau o natură statică. Portretul este cel mai greu gen de pictură…artistul trebuie să fie un bun desenator și colorist, să cunoască bine legile compoziției, să nu uite lecțiile maeștrilor și totodată să fie original, să aibă amprenta creației sale.
În portretele pe care le realizați, vedeți întotdeauna dincolo de bariera atitudinii și a epidermei, făcând o analiză psihologică complexă a persoanei din fața dumneavoastră. Puteți vorbi despre observația și intuiția artistului?
Mie întotdeauna mi-au plăcut oamenii. Portretul este una din temele preferate. Ai ocazia, ca pictor, să descoperi prin formă și culori universul modelului, portretul pictat reflectând trăirile subiectului prin filtrul artistului.
Ați simțit vreodată, după terminarea unei lucrări că trebuie refăcută? Dacă da, cât de des vi s-a întâmplat aceasta?
Mi s-a întâmplat de multe ori să schimb un tablou. Am pictat și mai pictez pe tablouri mai vechi. Câteodată îmi pare rău că l-am schimbat cu altceva. A repicta un tablou înseamnă o evoluție a artistului…timpul își pune amprenta asupra lucrării repictate.
Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat! Vă urez, cât mai multe creații plastice și cât mai multe expoziții!
Prof. Dr. Ștefania Marineanu
