Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat, în luna decembrie 2021, 160 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În funcție de gravitatea deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni contravenționale, constând în amenzi și avertismente, dispunându-se, totodată, măsuri de remediere.
Au fost identificate 139 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 57 sancțiuni, din care 51 avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 70.000 lei.
De asemenea, au fost identificate două persoane care desfășurau muncă nedeclarată în cadrul unui angajator din localitatea Scornicești, obiect activitate Panificație, amenda aplicată fiind de 40.000 lei.
„În cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 14 evenimente, soldate cu 14 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.
În urma controalelor efectuate de inspectorii noștri, cele mai frecvente deficiențe au fost: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic”, a declarat inspector șef Constantin Cristian Ungureanu, director ITM Olt.
Dragoș Sîrghie