Articolul 1, alineatul 11
La articolul 1 (1), unde se prevede că România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României a adoptat introducerea unui alineat nou (11), cu următorul cuprins: România recunoaște rolul istoric, în constituirea și modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe și a celorlalte culte religioase recunoscute de lege, al Casei Regale și al minorităților naționale.
Rolul istoric al Bisericii ortodoxe derivă din faptul că este Biserica neamului nostru, moștenită de la strămoșii noștri a căror viețuire, de la încreștinarea făcută de Sf. Apostol Andrei și până în zilele noastre, este atestată documentar prin existența a numeroase izvoare istorice. Cu toate frământările sale interne, cunoscute de-a lungul vremii (din unitatea cu ortodocșii s-au desprins catolicii, aceștia devenind ulterior „părinții” protestanților și neoprotestanților), Biserica Ortodoxă este o instituție divino-umană fundamentală în procesul mântuirii oamenilor, indispensabilă în istorie în raporturile ei cu satul și poporul. De altfel, mulți dintre conducătorii de vază ai statului, cum ar fi Constantin Brâncoveanu, Ștefan cel Mare, Matei Basarab, sunt prăznuiți în calendarul ortodox cu sfinți. Viața lor creștină s-a datorat și faptului că mamele unora, cum ar fi cele ale lui Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare, erau călugărițe. S-ar cuveni deci ca și mamele de astăzi să fie mai atente, în educația pe care o dau copiilor lor, dacă vrem ca la conducerea centrală și teritorială să nu mai avem atei și liber-cugetători!
Un aliat trainic al Bisericii Ortodoxe a fost reprezentat de Casa Regală. Prin deviza sa creștină, NIHIL SINE DEO (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU), regimul monarhic are meritul istoric de a fi girantul modernizării statului român și garantul constituțional al respectării drepturilor politice și religioase ale minorităților naționale.
În zilele noastre, denaturându-i sensul real, duhovnicesc, unii oameni sunt „supărați” că Biserica se roagă, prin ectenia „Pe binecredinciosul popor român de pretutindeni, pe cârmuitorul țării noastre, pe mai marii orașelor și ai satelor și pe iubitoarea de Hristos oaste, să-i pomenească Domnul Dumnezeu în Împărăția Sa”, pentru conducătorii țării noastre! Când face însă această rugăciune înălțătoare, Biserica nu îl roagă pe Dumnezeu să îi sprijine pe conducători în fărădelegile lor, ci îi cere de fapt să le lumineze mintea cu harul Duhului Sfânt, dându-le lor înțelepciune, dreptate și iubire față de popor…
Așadar, ar fi bine să medităm mai mult la deja celebra zicală „fiecare popor își are conducătorii pe care îi merită”, deoarece, dacă unii din aleșii neamului sunt cum sunt, iar poporul o duce greu, este și pentru că, în indiferența noastră în rugăciuni față de conducători și de românii de pretutindeni, cu egoism, ne gândim doar la binele propriu și nu la cel general!
Articolul 1, alineatul 21
La articolul 1, după alineatul 2, unde se prevede că forma de guvernământ a statului nostru este republica, Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României a introdus un alineat nou, (21), cu următorul cuprins: Demnitatea umană este sursa TUTUROR DREPTURILOR (subl. mea) fundamentale și este inviolabilă. Toate formele de autoritate publică trebuie SĂ RESPECTE (subl. mea) și să protejeze demnitatea umană.
Prin noul amendament se invocă forța legii, prin intermediul tuturor formelor de autoritate publică (Poliția, Tribunalul, Procuratura, Jandarmeria, Gardienii Publici etc) de a respecta și a proteja demnitatea umană. Cum s-ar putea însă realiza acest lucru, când în amendament se arată clar că inviolabilitatea demnității se referă la toate drepturile fundamentale (deci și la dreptul de intimitate din art. 4, alin.2, unde este interzisă discriminarea ÎN ORICE ALTĂ SITUAȚIE, incluzându-i aici și pe cei cu altă orientare sexuală)? În acest caz, noul amendament presupune că, în săvârșirea păcatului sodomiei, atât instituțiile de ordine publică, dar și alte forme de autoritate publică (cum ar fi familia, școala, Biserica etc) vor putea fi sancționate coercitiv nu numai dacă se opun, ci și dacă nu vor respecta săvârșirea acestor anomalii comportamentale. În sensul enunțat, actualul ministru de externe Titus Corlățeanu, dar și fostul ministru al culturii Puiu Hașotti, ar trebui să suporte rigorile legii dacă, aprobându-se Constituția, și-ar menține poziția exprimată, pentru că amândoi au avut „îndrăzneala” de a interpreta homosexualitatea ca fiind un păcat.
În consecință, deviaționismul intim nu numai că va fi protejat de lege ci și impus în a-l respecta, așa încât ceilalți cetățeni (în special creștinii) vor putea fi sancționați dacă vor manifesta o atitudine potrivnică, considerată ca „ofensatoare” la modul cum înțeleg unii semeni de-ai noștri să își „trăiască viața”! Astfel, se creează vădit o situație de inechitate în favoarea minorităților cu orientare diferită decât cea normală, punându-i pe homosexuali și lesbiene deasupra celorlalți cetățeni obișnuiți. În acest fel, anormalul este adus în sfera normalului și aceasta nu înseamnă altceva decât decăderea societății românești și, în general, a întregii lumi! Totodată, dacă vom corobora alienatul amendamentului de care vorbim cu art. 4(2), va rezulta un atentat grav la adresa moralității publice, fiind nevoiți să asistăm cu toții, neputincioși, la un dezastru efectiv în școli, inclusiv în spațiul public, cu efecte catastrofale asupra existenței familiei și dăinuirii neamului românesc.
Deja, printr-un imobilism condamnabil al CNA, „terenul nociv” este pregătit cu zel de posturile naționale TV, care, obligate de altfel statutar să fie factori de educație colectivă, au devenit veritabile instrumente ale indecenței, pervertind mentalitatea colectivă prin transmiterea de mesaje subliminale explicite și implicite: am auzit că la TVR 1, până și la spațiul de emisie destinat extragerii Loto, ar fi fost invitată o „artistă” cu o fustă suficient de transparentă încât telespectatorii să sesizeze că de fapt nu purta lenjerie intimă, în timp ce TVR 2, pe când prezenta de curând duetul câștigătoarelor la Festivalul „Mamaia copiilor”, a difuzat o scenă dansantă în care uneia dintre fetițe, surprinsă de cameraman într-o poziție stânjenitoare, i-a fost filmată lenjeria intimă! Scene de acest fel, cu fetițe supuse prematur la îmbătrânire, cărora li se fură inocența copilăriei sub privirea tâmpă a unor părinți inconștienți, sunt în fond o invitație voalată la pedofilie. Pedofili care, invocând nediscriminarea prevăzută de lege, vor cere și ei TV să le respecte dreptul de a avea emisiuni mai deochiate cu copilași, ființe nevinovate exploatate spre deliciul unor obsedați și nerușinați.
Pe de altă parte, ca și în cazul pedofililor etc, societatea va fi obligată, prin legile mai sus invocate, cu spiritul lor aferent, să le respecte demnitatea umană și unor brute cu instinct animalic, precum criminalii sau violatorii!
Articolul 1, alineatul 4
În cadrul art.1, la alineatul 4 (unde se prevede că statul se prevede se organizează potrivit principiul separării puterilor în stat, în cadrul democrației constituționale), Comisia Comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României a adoptat un amendament nou, cu următorul cuprins: Statul se organizează potrivit principiilor separației, echilibrului și cooperării loiale a puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale. Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă este reprezentată de Guvern și de către celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, iar puterea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești.
Principiul separării puterilor datează încă din epoca modernă, figurând ca un element definitoriu în exercitarea democratică a atribuțiilor în raportarea echidistantă care se stabilește între cele trei puteri ale statului, indiferent că avem de-a face cu regimuri monarhice sau republicane. Bineînțeles că, de-a lungul vremii, au fost cazuri când aceste puteri „s-au călcat în picioare”, în mod evident abuziv, aducând astfel un prejudiciu prestigiului statului în relația lui cu cetățenii țării și cu alte state, cu efecte negative asupra calității imaginii statului. Tocmai pentru că nu au știut să colaboreze corect între ele, în sensul că au avut tendința să se influențeze una pe cealaltă în luarea deciziilor, chiar și în perioada postceaușistă, noul amendament adoptat fixează raportul între Guvern, Parlament și Justiție în termenii echilibrului și cooperării loiale a acestora.
Lipsa de loialitate a făcut ca, de-a lungul timpului, cetățenii să asiste neîncrezători la justețea autorității instituțiilor statului. Acest lucru a fost posibil, în primul rând, pentru că politicul a recurs la imixtiune cu consecințe păgubitoare la toate nivelurile, în demersul firesc al actului de Justiție, uneori chiar prin propriile persoane cu care au politizat instituția: președintele Băsescu a „forțat mâna” persoanelor loiale din Curtea Constituțională, liberalul C.P. Tăriceanu a făcut (prim-ministru fiind) trafic de influență la Președinție pentru favorizarea omului de afaceri Dinu Patriciu, iar Adrian Năstase (ex prim-ministru) s-a coborât până într-acolo încât, cu un grup mare de colegi de partid, s-a deplasat la Tribunal ca să influențeze astfel Justiția în cazul colegului său, din PSD, Bivolaru!
Se subînțelege că, pe fondul divergențelor dintre Președinție, Guvern și Parlament, Justiția a fost folosită câteodată ca instrument al partidelor politice aflate la guvernare, favorizând persoane cu funcții înalte în stat, cum ar fi Ion Iliescu (dosarele Revoluției și ale mineriadelor) sau Traian Băsescu (dosarul Flota, Referendumul: dacă Curtea Constituțională ar fi folosit datele reale ale numărului de cetățeni cu drept de vot, actualul președinte trebuia să fie demis)! Există însă indicii că, încet-încet, clasa politică se maturizează și începe să nu mai recurgă la imixtiuni grosolane în procedura judiciară. Dimpotrivă, Justiția însăși a devenit mai îndrăzneață asupra politicului, finalizând unele dosare „grele” de cercetare penală și emițând unele sentințe cu executare: Adrian Năstase (PSD), Relu Fenechiu (PNL), George Becali (ex în PNL), D.T. Remeș și Ioan Mureșan (PNȚ) etc.
Să sperăm că, pe viitor, reprezentanții Procuraturii nu se vor grăbi să scrie NUP-ul, atât de ușor, pe unele dosare aflate încă în derulare sau poate chiar… „uitate”!
Articolul 3, alineatul 3
La art.3 (3), unde se precizează cum se împarte teritoriul din punct de vedere administrativ, Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României a adoptat un amendament nou, cu următorul cuprins: Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe, județe și regiuni. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii.
Extrem de agitată și grăbită, absolut în mod nejustificat, guvernarea USL invocă necesitatea regionalizării țării prin obligația imperativă exercitată față de noi de către Bruxelles (ca și cum, să vezi și să nu crezi, U.E. s-ar „supăra” grozav pe România că nu este în stare să absoarbă mai multe fonduri, lucru care – se zice – s-ar datora felului cum ne vom organiza teritoriul și nu „neglijenței” ei în a direcționa echitabil resursele bugetare ca să se poată „resuscita” și economia României în unele sectoare vitale, unde n-am avea proiecte)! Agitația Bucureștiului este însă falsă pentru că, pe de-o parte, numita regionalizare nu ne este impusă de Bruxelles (dovada este că parlamentarii unguri au respins proiectul de regionalizare, deși Ungaria are o împărțire administrativ-teritorială ca și a României), iar, pe de altă parte, noi avem deja aceste regiuni de dezvoltare! În aceste condiții, concluzia este că avem de-a face cu un servilism politic păgubos, numai pentru a fi pe placul „coanei Europa”! Iar U.E. aceasta, ca să fie clar și pentru cei care poate niciodată nu au gândit cu capul lor, nu are nici pe departe intențiile cele mai nobile, mai ales în acest vast experiment cu efecte imprevizibile, care converg spre o dictatură cum nu a mai fost, pe termen lung…
Subiectul regionalizării este cu atât mai sensibil pentru noi cu cât, mai ales că ne și confruntăm cu declarații de intenții politice tendențioase ale reprezentanților naționalității maghiare, în ciuda faptului că România și Ungaria stau laolaltă în „barca” euro-atlantică, populația Românei într-adevăr bine intuiește că ar fi posibilă o abilă individualizare cel puțin a unei părți a Transilvaniei și o integrare a sa într-o sferă de dominație externă sub „paravan” economic! Și nu este nimeni dintre noi care s-ar aștepta ca aceste intenții anti-românești să înceteze, chiar de s-ar și înființa regiunea centru din macroregiunea 1 (formată din județele Harghita, Mureș, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba), pentru simplul motiv că oficialitățile Ungariei (ex. Nemeth Zsolt, subsecretar de stat în M.A.E; Semjen Zsolt, viceprim-ministru al guvernului ungar; Köver Lászlo, președintele Parlamentului de la Budapesta; Fűzeș Oszkar, ambasadorul Ungariei în România etc) nu s-au sfiit deloc să promoveze o politică de pretenții teritoriale față de țările limitrofe și de contestare a autorității statelor în care trăiesc maghiari (se știe de altfel că Ungaria este o campioană mondială în ce privește asimilarea minorităților). Astfel, ei încurajează minoritățile maghiare la o atitudine de separatism (iredentistă, extremistă, șovinistă, revizionistă). Prin această atitudine ireverențioasă a Budapestei, lipsită de cordialitate diplomatică la cel mai înalt nivel, cetățenii români de naționalitate maghiară sunt încurajați să sfideze statul român, să considere că autonomia teritorială este un drept fundamental (proiectul noii Constituții ne-ar și obliga să respectăm demnitatea umană derivată din orice drept fundamental) și să ne tot terorizeze cu drepturile lor, până la pasul ultim al alipirii Transilvaniei de Ungaria (așa cum s-a și exprimat Toro T. Tibor, președintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania).
Sigur pe ei, crezând că și-au aranjat în culise organizarea pe criteriul etnic, maghiarii din regiunea centru fie tac, fie simulează o „supărare” diversionistă prin care să adoarmă vigilența românilor! În realitate, ei vor putea atinge însă „pragul” de peste 20% din totalul populației regiunii de centru, atât cât le este suficient ca să reînceapă cu și mai mare virulență impunerea prin șantaj a obținerii de drepturi suplimentare în raport cu populația majoritară, a necesității inscripțiilor bilingve, a introducerii limbii maghiare ca a doua limbă oficială (funcționarii publici vor trebui să cunoască limba lor), a separării învățământului de toate gradele, a propunerii de a fi numiți prefecți maghiari în județele în care populația este majoritar maghiară, a plasa în posturi înalte în stat oamenii lor (atât de „discriminați” sun maghiarii din România, încât au deținut funcțiile de viceprim-ministru, ministru, secretar de stat,director general la Radio România Actualități, director general al Editurii Didactice și Pedagogice, au reușit să controleze toate secretele științifice ale României prin deținerea funcției de director al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, iar astăzi au și un consilier personal al prim-ministrului Ponta) și a continua maghiarizarea românilor (la recensământul din 2002 s-au înregistrat 47.937 maghiari declarați de religie ortodoxă)! Și oare pentru ce avem parte, dragi români, de atâta dispreț din partea conducătorilor minorității maghiare?
Să fie oare aceasta pentru că România, țara în care locuiesc și se bucură, trăiește în bună înțelegere – pe baza acordării multor drepturi conferite de lege – cu cele 20 de minorități naționale? Sau să fie oare pentru faptul că nu îi sancționăm fiindcă încalcă Legea partidelor politice (nu au partid!), lăsându-i ca în Parlament să disprețuiască Ziua Națională a României, unde poartă provocator doliu cu banderole negre? Sau o fi oare pentru că guvernanții români, cam prea timorați de spectrul pierderii unor alianțe politice efemere, au închis ochii foarte ușor când a fost „spânzurat” în piața publică un manechin reprezentându-l pe Avram Iancu, un mare simbol al istoriei românilor? Sau poate că am acceptat atât de ușor să îl avem ca șef în Ministerul Culturii pe Kelemen Hunor, un medic veterinar, în vremea căruia s-a șters de pe partea inferioară a Arcului de Triumf din București inscripția referitoare la ocuparea Budapestei, în 1919, de către Armata României?
Români! Deja, sun maghiari care au demarat campania de „cucerire” a Transilvaniei prin acapararea de proprietăți. În contextul în care se tot vorbește de euroregiuni, de fragmentări teritoriale, conducătorii României și-au asumat obligația impusă de U.E. de a vinde în deplină proprietate pământul agricol către cetățeni din U.E. sau din alte părți. Și astfel vom ajunge, după ce ne-am pierdut industria, sistemul bancar, producția meșteșugărească, o parte din fondul forestier, sistemul de irigații, petrolul, să ne pierdem și pământurile agricole (dacă un hectar costă 20.000 euro în Danemarca, în România valorează 2.500 euro)! Mai ne rămâne să înstrăinăm resursele minerale și energetice…, pe fondul dezbaterilor TV a cât de bună este regionalizarea! Și nu este vorba de chibzuită, în tihnă, ci de una „rezolvată” urgent de prim-ministrul Ponta, prin asumarea guvernamentală și nu pe calea dezbaterilor parlamentare!
Iar ceea ce nu ar vrea să audă Victor Ponta, în nici un chip, este că inițiativa procesului de revizuire a Constituției se poate face și pe cale cetățenească!
Articolul 4, alineatul 2
La articolul 4(2), unde se prevede că România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire, Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României a elaborat un amendament nou, cu următorul cuprins: Orice discriminare bazată pe sex, culoare, origine etnică sau socială, trăsătură genetică, limbă, credință sau religie, opinii politice sau de altă natură, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere, dizabilități, vârstă SAU ORICE ALTĂ SITUAȚIE (subl. mea) este interzisă.
Nerespectându-și Jurământul de învestitură depus la inaugurarea mandatului lor, prin care este invocat ajutorul lui Dumnezeu pentru a-și putea dărui „toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală… a poporului român”, parlamentarii noștri din Comisia de revizuire – cu concursul implicit al președintelui liberal Crin Antonescu și la propunerea senatorului liberal Tudor Chiuariu, adică a fostului ministru de Justiție – au reușit în a ne dezamăgi atât de mult, cu toată a lor „putere” și „pricepere”, încât, într-o manieră de nepermis, după ce ne-au demonstrat cum confundă ei de fapt propășirea spirituală a poporului cu efectiv discreditarea publică a credinței creștine, mai întâi au acceptat ca în formularea acestui amendament să fie cuprinsă interzicerea oricărei discriminări bazate inclusiv pe orientarea sexuală și, determinați fiind apoi de protestul societății civile, să schimbe o expresie cu alta – exact ca în zicala „aceeași Mărie, dar cu altă pălărie” –, adică să transforme expresia „SAU ORIENTARE SEXUALĂ” în „SAU ORICE ALTĂ SITUAȚIE”! Astfel, abandonând lamentabil să mai reprezinte interesele naționale, membrii Comisiei de Revizuire au executat orbește ordinele venite din exterior (de la unii pentru care atât homosexualii, cât și lesbienele, nu sunt altceva decât o biată masă de manevră) sub aspectul unor „recomandări” și, într-un dispreț diabolic față de ceea ce înseamnă sufletul curat al românului cuminte, au consimțit la a da amendamentului de mai sus un sens favorabil celor cu o altă orientare sexuală decât noi, reușind astfel să pună România în situația de a fi a patra țară din Europa și a șaptea din lume care ar garanta constituțional principiul acesta foarte periculos al nediscriminării sexuale (meșteșugit „acoperit” de forma „sau oricărei alte situații”), numai pentru a fi pe „placul” unei minorități damnabile de legile divine!
S-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că, în dorința lor oarbă de a fi cu orice preț la putere, cu sprijinul „organizațiilor” străine, politicienii noștri în general, iar membrii Comisiei de Revizuire în particular, sunt în stare să nu mai țină cont de nimeni (adică de situația din alte țări), de nimic (adică de legislația românească deja existentă) și, evident, nici de Dumnezeu! Dacă ar fi ținut totuși cont de toate acestea, atunci ar fi aflat că în Constituția din Germania nu este introdusă nediscriminarea orientării sexuale, la fel și în jumătate din statele S.U.A., ca să nu mai vorbim de faptul că în Constituția Boliviei este prevăzută interdicția căsătoriilor homosexuale, sau de atitudinea președintelui Ecuadorului, care consideră căsătoriile homosexualilor drept „o aberație a naturii umane” și crede că includerea parteneriatului homosexualilor în Constituție este „o prostie”! Și aceasta este (ca și adoptarea copiilor de către homosexuali) într-adevăr o prostie pentru că, în dorința și a unor români să „împingă” România cu un pas înaintea U.E., se trece cu vederea că însăși CEDO consideră ca suficientă existența protecției minorităților sexuale prin introducerea discriminării pe bază de sex, întrucât în actuala Constituție „drepturile” lor nu sunt nicidecum îngrădite – ca urmare este interzisă în România orice formă de discriminare (a se vedea Codul Civil, Codul Penal, Ordonanța nr.137/31 august 2000).
Trăgând o linie la cele de mai sus, se poate concluziona că introducerea acestui amendament, cu referire la nediscriminarea în orice situație (care, repet, înlocuiește voalat pe cea cu trimitere la orientarea sexuală), nu ne este absolut deloc necesară. Avem însă de-a face cu un eveniment unic în istoria României, când se încearcă a se strecura în mod viclean, în conținutul documentului fundamental al statului, un paragraf prin a cărui oficializare va putea fi invocată și utilizată forța statului pentru a se schimba orice normă moral – comportamentală în societate, care s-ar putea interpreta drept discriminatorie la adresa unei minorități. Deci, prin autoritatea legii, se va impune o nouă mentalitate cotidiană, trebuind să fie schimbate Codul Civil, Codul Penal, manualele didactice, precum și redefinirea mesajelor mediatice etc.
În concluzie, consider că introducerea amendamentului în cauză va conduce la favorizarea unui climat de sodomizare a societății românești, a lumii prin extensie, pentru că se va forța calea spre o legiferare tacită a căsătoriilor între persoane de același sex, inaugurându-se etapa intermediară a uniunii civile între persoanele de același sex, ceea ce contravine neamului nostru creștin. Biserica Ortodoxă se va confrunta cu mari restricții pastorale și misionare, căci preoții vor ajunge în fața instanțelor de judecată pentru că nu vor putea să îi căsătorească pe homosexuali, nici să îi hirotonească, sau pentru acuzația că, în predici, condamnându-le păcatul, s-ar simți ofensată și discriminată întreaga puzderie de homosexuali, bisexuali, multisexuali (în Dicționarul de la Oxford, din 1892, deviațiile lor sexuale erau puse în aceeași categorie cu cei acuzați de pedofilie, bestialitate, incest, pederastie). Dar nu numai preoții și creștinii vor avea de suferit, ci și oamenii cu atitudine din toate domeniile de activitate (școli, spitale, presă, instituții de ordine publică etc).
Așadar, prin felul cum este formulat acest amendament, dar și altele, se va obstrucționa foarte grav nu numai libertatea religioasă promovată în societate de instituția divino-umană a Bisericii, fără de care națiunea română nu poate fi călăuzită spre a-și afirma moralitatea multiseculară, ci va fi zdruncinată și temelia tuturor libertăților din care derivă integritatea istorică a conștiinței omului, deoarece politicienii mondialiști ai procesului de globalizare vor astfel să dea o lovitură de moarte libertății de gândire, de exprimare, de asociere etc!
COSTEL NEACȘU, consilier parlamentar
