Mă gândesc la noul-vechi președinte al României – Klaus Werner Iohannis, pe care l-am votat toujours. La pașii lui apăsați pe viitoarea zăpadă națională, care se va așterne pe România profundă…
Meditez la memoria celor cinci ani de Klaus Werner Iohannis și văd multe bile albe și tot atâtea negre. Pe cele negre poporul român i le-a șters cu bunăvoință și speranță. Pe cele albe le-a obținut grație imbecilității unui partid de gangsteri (am numit aici PSD), care și-a scos în față o marionetă, pe Viorica Dăncilă, expresie atotcuprinzătoare a prostiei și inculturii multilateral-dezvoltate.
PSD a funcționat ca o instituție feudală, zvârcolindu-se fără ieșire, în proiectul bolșevic al lui Liviu Dragnea, iar Viorica Dăncilă – ca o mașină rusească fără marșarier. Cum să câștigi alegerile prezidențiale cu ajutorul unor personaje sinistre precum Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Codrin Ștefănescu, Florin Iordache, Liviu Pop, Eugen Nicolicea etc., cu toți acești gânditori până la „genunchele” broaștei, cum să-l bați pe țanțoșul Klaus Werner Iohannis, când tu însăți, candidata ipochimenilor enumerați mai sus, mutilezi limba română și vorbești de pe pereți?! Cum să câștigi alegerile prezidențiale, când tu, așa-zis partid al clasei muncitoare, ți-ai gazat românii de acasă și pe cei care-au plecat „afară”, pentru o „viață mai bună și mai dreaptă?” Cum să câștigi alegerile prezidențiale, când bădălăii neamului au țopăit vârtos pe ritmurile muzicii și versurilor celebre: „Să vină diaspora, / Că noi ne pișăm pe ea…”?
Revenind la „oile noastre”, adică la Klaus Werner Iohannis, a-l considera pe acesta demiurgul României moderne mi se pare, totuși, exagerat. Întâmplător, Iohannis are meritul de a se fi aflat la locul potrivit al unei schimbări de paradigmă în istoria poporului român, scenă în care el va juca un rol impus, important pe perioadă determinată, scris de arhitecții lumii, și asta în ciuda discursului său scrâșnit, pseudo-elegant și, pe alocuri, sterp, care te ia, uneori, cu frig.
Mi-ar plăcea să cred că Iohannis va fi cel care va organiza un referendum pentru instalarea Monarhiei în România!
Dumitru Sârghie
expresia „ciuma roşie“ nu este decît traducerea din germană a expresiei „Die Rote Pest“, care a fost chiar titlul articolului semnat de Fritz Reinhardt, cunoscut ca „una dintre eminențele cenușii ale economiei naziste“!
De ce spuneam mai sus că o vină pentru scandarea în public a unor sloganuri naziste o are Gabriel Liiceanu? Pentru că aceste informaţii despre ce înseamnă „ciuma roşie“ („Die Rote Pest“) au apărut chiar pe site-ul contributors.ro, unde filozoful scrie frecvent! Acolo, încă din 16 februarie 2017, cînd erau în toi primele manifestaţii de protest din Piaţa Victoriei, Dumitru Tucan a publicat articolul „Despre «ciuma roșie», cu pedanterie“, în care spune toate aceste lucruri şi multe altele ce ar fi putut să-i facă ceva mai prevăzători pe cei se cred noii revoluţionari ai ţării!
Şi de ce spuneam mai sus că şi filozoful Mihai Şora are o parte însemnată de vină? Pentru că dumnealui însuşi a intrat în diplomaţie în anul 1948, în guvernul condus de Ana Pauker! Venea după experienţa ca membru al Partidului Comunist Francez şi a devenit, după cum se pare, chiar şeful de cabinet al celei care adusese „ciuma roşie“ în România! Acum, oricît de drag ne-ar fi domnul Şora şi oricît l-am preţui pentru cărţile sale, să apară chiar în fruntea unei mişcări de protest la adresa „ciumei roşii“ parcă este prea mult! Cu atît mai abitir cu cît, după cum bine se ştie, Mihai Şora a făcut parte ani de zile din conducerea Fundaţiei „George Soros“ şi a fost fondatorul Grupului de Dialog Social (GDS), năşit de Silviu Brucan şi de acelaşi George Soros! Poate domnul Şora nu-şi dă seama, dar surse bine informate spun că scoaterea la proteste a filozofului de 102 ani pe o vreme de iarnă, cu temperaturi sub zero grade, nu ar fi întîmplătoare, căci o simplă pneumonie l-ar putea ucide, ceea ce ar fi ca o mană cerească pentru #Rezist, care, împreună cu preşedintele Iohannis, ar putea spune iar: „Trebuia să moară domnul Şora…“, după exemplul „Colectiv“!