Nu pot preciza de cât timp noi românii visăm să trecem de la o Românie a patimilor, la o Românie luminată. Ne-am născut, am murit și vom muri, în continuare, cu acest deziderat, pe care l-au avut și părinții bunicilor noștri, și bunicii noștri, și fiii lor, părinții noștri, și noi, generația care a terminat studiile liceale, pe vremea când Marin Preda murea misterios, în hohotele de râs ale generației marxist-leniniste a poetului-șmenar Mircea Dinescu, dar și generația copiilor noștri, care-au strigat asurzitor: „Vrem o țară ca afară!”
Căci, exprimându-ne pe limba Vioricăi Dăncilă, „Orice om îi este frică de… sacrificiu!”, e și firesc să-ți fie teamă… Mai ales, după ce ai văzut și ascultat „exercițiul de citire” săvârșit de cei „Trei C”, la microfonul Parlamentului, Cîțu, Ciucă și Ciolacu, cu ocazia discursului „confratern” al lui Volodimir Zelenski… Și, tot visând la o Românie luminată, copiii noștri au îmbătrânit și ei…
Parcă-i văd pe urmașii copiilor mei, acum, cu ocazia Sărbătorilor pascale, patru îngeri, două fetițe și doi băieți, străluminați de lumina de la Ierusalim, întrebându-mă retoric și siderați: „Bunicule, dar de ce și noi suntem o generație de sacrificiu?” Nu vor aștepta răspunsul meu, ei știu că nu am un răspuns, ci vor striga cu toții, în cor: „Hristos a Înviat”!
„Adevărat a Înviat”, le voi răspunde eu, printre lacrimi!
Dumitru Sîrghie
