Razele de dimineață ale soarelui de vară
S-au oprit din drum, o clipă, pe a crinului petală,
Admirându-i puritatea frumuseții absolute
Și mireasm-amețitoare, izvorând din ape cupe…
Au sorbit de pe petale, roua picurată-n noapte,
Încălzind mantia sobră-a cupelor imaculate.
Faima lui de frumusețe-i scrisă-n Vechiul Testament,
Admirată de-acel Rege, Solomon cel Înțelept.
El, la rândul lui, e rege-al florilor împarfumate,
Îmbătând în buduaruri pe amanți și pe amante.
Coborând pe moi petale, fluturi albi sau colorați,
Se opresc bătând din aripi și-apoi pleacă-mparfumați,
Obligate la tributul de nectar Dumnezeiesc,
Vara, vrednicile-albine împrejurul lui roiesc.
Este o-ntreagă feerie, în gradină, pe-nserate,
Când se-mprăștie mireasma florilor înmiresmate,
Toate-l recunosc drept rege, prin candoare și culoare,
Chiar zefirul, mângâindu-l, i-a furat o sărutare.
Doamnele, amorezate, îl păstrează-n dormitoare,
Să își îmbie amanții, când au soții-n deplasare.
Deși-i martor, nu trădează scenele de-amor nebun,
Crinu’-nvăluie-atmosfera cu-n ucigător parfum.
E iubit și de bătrâne, ce-și amintesc de trecut,
Cum, pe când înfloreau crinii, soții și i-au cunoscut,
Cum mireasma-amețitoare-a crinului atunci primit,
Le-a-mpletit cărarea vieții cu-acel june – acum bunic.
Ion Anuța
26 iunie 2014
