AcasăActualitateProprietarii vizați de exproprierile din cartierul Eugen Ionescu, invitați să își ridice...

Proprietarii vizați de exproprierile din cartierul Eugen Ionescu, invitați să își ridice despăgubirile de la CEC Bank

Primăria Municipiului Slatina le reamintește proprietarilor vizați de exproprierile din cartierul Eugen Ionescu că despăgubirile stabilite pot fi ridicate de la unitatea CEC Bank indicată în documentele primite.

Potrivit administrației locale, proprietarii care au ridicat deja de la Direcția Administrare Patrimoniu procesele-verbale și hotărârile privind despăgubirile trebuie doar să se prezinte la bancă pentru a intra în posesia sumelor stabilite. Deși banii sunt deja disponibili, o parte dintre beneficiari nu s-au prezentat încă pentru ridicarea acestora.

Pentru a primi despăgubirile, persoanele îndreptățite trebuie să se prezinte la unitatea CEC Bank indicată în documente, având asupra lor actul de identitate în original și documentele primite de la Direcția Administrare Patrimoniu.

Primarul municipiului Slatina, Mario de Mezzo, a transmis că procedura este una simplă și îi încurajează pe proprietari să meargă la bancă pentru a ridica sumele care li se cuvin.

„Despăgubirile sunt deja disponibile pentru proprietarii vizați de exproprierile din cartierul Eugen Ionescu. Îi rugăm pe cei care nu au ajuns încă la bancă să se prezinte la unitatea CEC Bank indicată în documente, cu actul de identitate în original și cu documentele primite de la Direcția Administrare Patrimoniu, pentru a intra în posesia banilor”, a transmis primarul.

Reprezentanții Primăriei Slatina le mulțumesc celor care au ridicat deja despăgubirile și fac apel la ceilalți beneficiari să finalizeze procedura, pentru a intra în posesia sumelor acordate.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments