M-a onorat invitația administrației slătinene de a fi spectator la ineditul eveniment cultural, atât de romantic intitulat „Symphony by the River”. Un asemenea demers, de înalt rafinament artistic, se înscrie firesc în istoria culturală a Slatinei noastre seculare, oraș care a dăruit culturii naționale și, prin ecoul valorilor sale, culturii universale, nume celebre precum Barbu Paris Mumuleanu, Dumitru Caracostea, Ion Minulescu, Alexandru Busuioceanu, Pan. M. Vizirescu, Eugen Ionescu, Marin Mincu și, pentru a rămâne strict în tematica evenimentului, marele muzician Dinu Lipatti și, de ce nu?, contemporanul nostru, trăitor în Germania, celebrul cântăreț de operă, tenorul Antonius Nicolescu.
Manifestarea organizată pe plaja Râului Olt, la Slatina, a fost, în fapt, o celebrare a duhului spiritual al acestor locuri. Un duh care, atunci când este chemat prin muzică, pare să se ridice deasupra apei și să-și caute locul printre stele.
Gândul m-a dus și la participarea mea la Festivalul Internațional de Literatură „FILLSTREET” – Poezia Străzii, de la Pitești, eveniment în cadrul căruia am avut privilegiul să cunosc o serie de mari magicieni ai cuvântului, printre care și pe genialul scriitor român, dr. Christian Schenk, stabilit în Germania după ce fusese declarat de Ceaușescu persona non grata. Domnia sa mi-a făcut și mie onoarea de a mă traduce în limba lui Goethe.
Deși de dimensiuni mai reduse, „Symphony by the River” mă duce cu gândul și la profesorul Traian Biju, cel care a înălțat material și spiritual Liceul „Radu Greceanu”, organizând, printre altele, ample manifestări dedicate muzicii clasice și rostind acea memorabilă chemare către lumină: „Sus e lumină, jos întuneric. Risipiți-l!”
Poate că, peste timp, asemenea cuvinte își păstrează aceeași forță. Pentru că un oraș are nevoie, din când în când, să-și amintească de lumina care l-a zidit și de oamenii care au știut să o aprindă.
Așadar, dragi cititori, joi, 10 septembrie a.c., pe malul Oltului, un grup de instrumentiști virtuozi ai Filarmonicii „Oltenia” din Craiova a înălțat spre stele pagini celebre din creația marilor clasici români: Constantin Dimitrescu, Ciprian Porumbescu, Grigoraș Dinicu, Iosif Ivanovici, Nicolae Kirculescu. Totul a fost încoronat de „Rapsodia Română” a lui George Enescu, ca o izbucnire de identitate și memorie muzicală românească.
Și, pentru ca seara să-și păstreze întreagă legătura cu sufletul profund al acestui pământ, a fost prezent și folclorul autentic românesc, prin piese legendare precum „Cine iubește și lasă”, „Cântă cucul” și „Ciuleandra”.
Iar aici își găsește adevărata rostire și nevoia de alb din titlu. Administrația slătineană le-a adresat invitaților rugămintea ca, pentru această seară, să îmbrace albul. Iar albul a transformat mulțimea într-o prelungire a luminii. În jurul scenei deasupra apei, sute de lumânări aprinse tremurau în noapte, iar cei aproximativ 600 de invitați, la care s-au adăugat alte sute, îmbrăcați în alb alcătuiau o imagine aproape ireală.
Apa, focul, muzica și albul oamenilor s-au întâlnit într-o singură respirație. O atmosferă feerică, de neuitat, în care Oltul părea să poarte pe luciul său nu numai reflexele lumânărilor, ci și memoria culturală a orașului.
Pentru câteva ceasuri, Slatina și-a regăsit emblema culturală originară. Orașul poeților, al muzicienilor, al spiritelor care au știut să treacă dincolo de hotarele locului s-a întors, prin muzică, la propria sa lumină.
Astfel, Oltul a devenit o imensă coardă de vioară, iar Slatina – o sală de concert fără pereți, cu cerul drept cupolă și apa drept ecou.
Poate că acesta a fost, în fond, rostul serii: să ne amintească faptul că un oraș își poate regăsi sufletul atunci când oamenii lui se îmbracă în lumină.
Iar această idee a fost rostită, simplu și direct, chiar de Mario De Mezzo, primarul Slatinei și inițiatorul acestei manifestări de suflet și lumină, în cuvântul adresat celor prezenți: „Am reușit, cu echipa mea, în această seară, să organizăm, pe plajă, un eveniment unic, minunat și să-i primim pe toți cei interesați. Mă bucur că sunteți atât de mulți oameni frumoși, vă mulțumesc că existați și vă invit să ne bucurăm împreună de o seară unică și, cu siguranță, repetabilă.”
Un eveniment unic și, după cum a spus primarul, repetabil. Poate că aceasta este adevărata promisiune a serii de pe Olt: ca lumina să nu rămână o întâmplare, iar muzica să-și mai găsească, și în anii care vin, apa, stelele și oamenii.
Pentru că, într-o noapte de septembrie, la Slatina, albul a avut nevoie de muzică.
Dumitru Sîrghie
