Recent, 15 sportivi ai Clubului Sportiv Scorpion Karate Do din Slatina au luat parte la un stagiu de pregătire ce s-a desfășurat la Eforie Sud. Sportivii Răzvan Manda, Denis Manea, Octavian Smărăndescu, David Marcu, Andreea Mihai, Marius Furiș, Cristian Vasile, Bogdan Vrancea, Mihai Cârstea, Florinel Beșliu, Gabriel Fojică, Rebeca Rezeanu, Gabriela Burlacu, Bogdan Murgea și Sebastian Niță, antrenați de prof. Cristi Rezeanu, au efectuat, zilnic, două antrenamente. Dimineața, efectuau pregătirea fizică, iar după-amiază, al doilea antrenament era dedicat pregătirii tehnico-tactice.
La finalul stagiului de pregătire, au fost promovați în grad. Octavian Smărăndescu, care practică stilul Shotokan a primit (2 Kyu) centura maro. La ramura Unifight, au fost promovați: Răzvan Manda (7Kyu), Denis Manea (5 Kyu), David Marcu (6 Kyu), Andreea Mihai (6 Kyu) și Bogdan Murgea (6 Kyu).
„Ne-am îndeplinit obiectivele propuse la acest stagiu. Sportivii s-au comportat foarte bine, au acumulat toate informațiile care li s-au oferit pe parcursul pregătirii. Anul acesta avem o competiție foarte importantă, Campionatul European ESKA (Anglia), unde sperăm să participăm cu 3-4 sportivi.”, a declarat Cristi Rezeanu.
Sportivii clubului au o pauză până la data de 15 septembrie, când se vor relua antrenamentele și vor începe pregătirile pentru competițiile din toamnă-iarnă.
Ionuț DUMITRESCU
Bravoo scorpionii!!! Sunteti cei mai tari, tot inainte sa moara lumiliiii
‘Vrabia malai viseaza si milogu’ haine noi!”