Într-o lume politică în care loialitatea este un lux rar, Victor Ponta a ridicat trădarea la rang de artă. Și-a început cariera ca protejat al lui Adrian Năstase, căruia îi datora totul. L-a urmat cu fidelitate, până în ziua în care mentorul său s-a prăbușit sub povara propriului destin. Nici măcar o tresărire de conștiință nu l-a tulburat pe Ponta când l-a abandonat, uitând repede cine l-a ridicat. Cu aceeași ușurință, avea să-l trădeze și pe Mircea Geoană, căruia nu doar că nu i-a fost alături în lupta pentru Cotroceni, dar a recunoscut cu cinism că nici măcar nu l-a votat.
În 2012, a ajuns premier printr-un compromis care l-a umilit în fața celui pe care se prefăcea că-l urăște: Traian Băsescu. În timp ce partidul său era decimat de dosarele DNA, Victor Ponta mergea resemnat la Cotroceni, acceptându-și rolul de „coabitant” cu regimul pe care îl blama public. L-a trădat apoi pe Crin Antonescu, partenerul de alianță care îi deschisese calea spre guvernare. Se înțeleseseră că Antonescu va fi candidatul la prezidențiale, dar în clipa în care a simțit mirosul puterii, Ponta a aruncat la coș orice înțelegere.
Anii au trecut, dar metehnele au rămas. Cu o abilitate cameleonică, Ponta a navigat între relațiile cu Turcia și China, încercând să-și construiască o aură de lider suveranist. În realitate, se închina la orice altare îi deschideau uși. Când Dragnea a ajuns la apogeu, Ponta l-a sfidat, încuindu-se în Palatul Victoria cu Sorin Grindeanu, într-o scenă de un grotesc absolut. Mai târziu, și pe Viorica Dăncilă a trădat-o fără ezitare, ajutând la răsturnarea propriului partid. Iar pe Marcel Ciolacu, cel care i-a întins o mână pentru a-l readuce în Parlament, l-a mușcat fără regrete.
Între toate aceste răsturnări de situație, Ponta a rămas fidel unui singur lucru: sieși, făcându-i bezele lui Putin! Nicio cauză nu a fost mai presus de el, niciun om nu a fost de neatins, nicio alianță nu a fost sfântă. A plagiat, a mințit, a trădat, dar a făcut-o cu zâmbetul pe buze, convins că va găsi mereu un alt drum, o altă victimă, o altă promisiune de călcat în picioare.
Dar ce rămâne dintr-un om care și-a vândut și umbra? Nimic. Doar un nume scris cu cerneală ștearsă pe paginile obosite ale istoriei recente.
Dumitru Sîrghie
