Miliardari crescuți la sânul urii
Cei investiți de-a ne fura cu totul,
Ne-ați jefuit istoria și votul,
Având tot timpul spume-n colțu’ gurii.
Ați coborât, netrebnici și ingrați,
Pecinginea pe fața națiunii,
Pe când, prin somnul lor, tresar străbunii,
Voi ne mințiți, așa cum respirați.
Ne-ați hăpăit destinul, pe-ndelete,
Și-ați ronțăit amarnic România,
Pe noi v-ați exersat chiar bulimia,
Noi v-am ținut de foame și de sete.
– Poetule, ți-e gândul tot mai dus,
Spre sumbre presimțiri, spre disperare,
Hai să mâncăm, a câta oară, oare?,
Un fruct la masa pusă de Iisus…
– Confrate-n ale verbului de soarte,
Eu de mâncat mâncatu-mi-am tăcerea,
Însă, acum, aceasta-mi este vrerea,
Ca să îmi scap poemele de moarte.
De nu se poate, încerca-voi, dară,
Acesta-i dreptul meu la utopie,
Vreau să-mi salvez măcar o poezie,
Din gheara trădătorilor de țară!
Dumitru SÂRGHIE
