Iubito cu priviri diamantine,
Al tău surâs total și remanent,
De-a pururea s-a înzidit in mine,
Fiindu-mi frate, văr și confident.
Când sânii tăi cer dreptul la oglindă,
Eu fac pe lăutarul, bunăoară,
Luând arcușul fermecat din grindă,
Căci trupul tău preface-se-n vioară.
Și-atuncea, tu te unduiești în frângeri,
Iar sânii tai scâncesc ca două harpe,
Sonor, pântecu-ți alb vestește îngeri,
Eu mă preling în tine, ca un șarpe.
Un șarpe cald, un șarpe de jăratec,
Mântuitor al dorului total,
Ai milă dar, sunt ultimul ostatec,
Nu mă strivi cu sânu-ți de cristal.
Iubita mea, crepuscul înflorit,
Păstrează-mă duios ca pe-o lentilă,
Care-ți indică drumul spre zenit,
Să ne iubim pe-o insulă fertilă,
În care să ne dăruim obraznic,
Rugându-ne la cerul prea-înaltul,
Să dea un ordin rece și năprasnic:
Să eșuăm subit unul într-altul!
Să-ți pun la gât un colier de-azur,
Iar din eter să-ți cânte-o ciocârlie,
Și roua florilor să ți-o procur,
Într-o vacanță lungă, sine-die…
DUMITRU SARGHIE
