Cine este Gabriel Dragnea, candidatul PSD Olt la Primăria comunei Valea Mare?
De aproximativ trei luni, sunt viceprimarul comunei Valea Mare, iar, în ultimii trei ani și jumătate, am fost consilier local PSD.
Sunt un locuitor din comuna Valea Mare, căsătorit aici, am doi copii, băieți, am absolvit Facultatea de Mecanică din Pitești și am lucrat la o companie multinațională, de pe platforma industrială a Slatinei.
Cine v-a convins să intrați în politică și de ce?
Fostul primar, Daniel Iancu, m-a propus să fiu pe lista de consilieri locali, în urmă cu patru ani și m-a convins, atunci când mi-a spus că este timpul pentru o nouă generație în administrația locală, consilieri, viceprimari, primari.
Acum observ că PSD Olt are tot mai mulți primari tineri, are foarte mulți candidați tineri, ceea ce înseamnă că generația din care fac și eu parte este acum, în primul rând, a politicii și administrației publice.
Activați de puțin timp în administrație, cum vi se pare?
Încă de când am fost ales de colegii mei, viceprimar am stat numai printre oameni, am mers peste tot prin comună și am încercat să rezolv cât mai multe probleme.
Nu este ușor, dar, la finalul fiecărei zile, îmi place să mă gândesc la un locuitor al comunei Valea Mare pe care l-am ajutat, pe care l-am mulțumit.
Dacă sunt mai mulți, cu atât mai bine.
Ce contează în această campanie, omul sau partidul?
Și omul, dar și partidul, pentru că, fără susținerea domnului deputat Marius Iancu și a întregii echipe a PSD Olt, nu aș fi putut fi candidat la funcția de primar. Omul, candidatul Gabriel Dragnea este mereu printre oameni și îmi notez tot ceea ce vor, tot ceea ce zic oamenii. Merg prin comună, stau de vorbă cu zeci de oameni, în fiecare zi, nu din biroul de la primărie, ci pe stradă, la poartă, acolo unde îi găsesc. Aflu atâtea povești de viață, care, practic, fac parte din istoria comunei noastre. Și am și reușit să rezolv foarte multe probleme, să caut soluții și surse de finanțare, pentru ceea ce trebuie să facem în comună și pentru care ai nevoie de partid și de echipa de la centru. Așa cum am spus, suntem „ÎMPREUNĂ PENTRU VALEA MARE”, omul, partidul și cetățenii care ne dau votul lor de încredere.
În Valea Mare, campania electorală a început cu tik-tok-uri, scandal, pare că lucrurile s-au mai liniștit acum. Care este strategia dumneavoastră de campanie?
Așa cum v-am spus, eu sunt printre oameni și nu pentru a le spune să mă voteze, ci pentru a rezolva probleme, a afla ce vor. Cred că avem timp, în luna de campanie, să le spunem de ce trebuie să ne voteze.
Cât despre contracandidații mei, nu știu ce să vă spun, ei fac mult zgomot, prin comună, pe rețelele de socializare, ați văzut cum se manifestă, dar nu rezolvă nimic, nu vin cu soluții, cu ceva concret. Oberv că acesta este, în general, modul de a face campanie electorală al unor partide și candidați…
Ce ați făcut pentru locuitorii din Valea Mare, în cele trei luni, de când ați fost ales viceprimar?
Am pietruit străzile Morii, Dumitru Gârdoc, Viilor (Turia Deal), Livezi, Malul Dârjovului, drumul de acces către Biserica Turia și parcarea Bisercii am nivelat strada Castanilor, strada Stadionului, drumul de acces către Biserica Sfântul Dumitru, am decolmatat și refăcut șanturile de preluare a apelor pluviale din Turia Vale, de pe străzile Macului și Potcovenilor, am amenajat calea de acces la cișmeaua Turia Vale, am facut curățenie în zonele Gară Recea, Cișmea Recea, islaz Sterpu, strada Fâneții, șanțurile de pe drumul de la intrarea în comună, până la Primărie, de la Primărie până la Sterpu, de la Sterpu până la Recea și de la Turia Deal până la Stadion Turia, am amenajat locuri de parcare pe strada Livezii și am pietruit drumul agricol către strada Preot Nicolae Maican.
Toate acestea le-am făcut alături de colegii mei din Primăria Valea Mare, oameni care, la fel ca și mine, țin la comuna noastră și vor ca oamenii să fie mulțumiți de administrația locală.
Care sunt proiectele pe care le prezentați oamenilor din Valea Mare în această campanie electorală?
Continuarea proiectelor de asfaltare, de extindere a rețelei de canalizare (Zorleasca și Recea) și construirea de poduri sunt o prioritate, dar am și câteva proiecte la care țin foarte mult: identificarea de teren pentru amenajarea unui parc industrial, înființarea unui centru medical, pentru a aduce medici de familie și a deschide o farmacie.
Valea Mare este o comună tânără, foarte multe familii se mută aici. Aveți proiecte și pentru acești oameni?
Pentru că am avut multe solicitări din partea familiilor, care au copii, vreau să tranform grădinița, care urmează să fie reabilitată prin PNDL, în grădiniță cu program prelungit. Îmi doresc să găsim antrenori și să organizăm cursuri pentru diferite discipline sportive, pentru copii, și vreau să fac locuri de joacă în Toboșari, Lăculeț și Zorleasca.
Vreau ca tinerii din comuna noastră să nu mai plece și de aceea doresc să identific terenuri pentru a le oferi, în baza legii, tinerilor pentru a-și construi locuințe.
Le lansez oamenilor din comună și un subiect pe care să îl dezbatem împreună, să transformăm clădirea dezafectată a dispensarului din Turia într-un parc frumos, care să devină un simbol al comunei și să îi găsim și un nume potrivit.
Echipa de fotbal este sufletul oricărei comunități. Ce planuri aveți cu echipa din Valea Mare?
Îmi doresc ca echipa de fotbal ACS Dârjovul Valea Mare să ajungă în Divizia a IV-a. Îi voi susține pe băieții noștri să atingă, ca acest obiectiv și să avem multe zile de weekend incendiare pe stadion.
Cum poate arăta comuna Valea Mare în 2028, cu Gabriel Dragnea primar?
Un loc verde și liniștit unde tot mai mulți oameni care s-au săturat de agitația din oraș să își dorească să se mute pentru că aici găsesc o localitate dezvoltată, aproape de drumul expres, unde au condiții ca la oraș. Eu când mă gândesc la Valea Mare, mă gândesc la INVESTIȚII și vom face investiții pentru că pornim la drum cu ÎNCREDERE, PROIECTE, DEZVOLTARE!
Linia Întâi